La ora asta trebuia să dorm… așa mi-am zis înainte să încep așternerea rândurilor ce urmează. De vină pentru schimbarea de macaz e concursul care mi-a creat așa o stare de confuzie, de mi-am verificat urechile, să fiu sigură că n-am legătură nici cu măgarul și nici cu ceața. Odată lămurită povestea urechiușelor, m-am decis – nu citesc nimicuț-altceva până ce nu dau gata Ispita de a exista a lui Cioran! Chiar de-ar fi să fie ultima! Păi am eu nas să întind mânuța după altă cărticică? Nu se face, zău, că m-ar boscorodi Maestrul de nu mi-ar ajunge toată apa din Dunăre pentru îmbăiere!
Prea târziu… păi da, că deja îndemnul din final mă trimisese după Melodie. Altă ceață! Mi-am ascultat inclusiv Bad day, apoi… Bingo!
Nu melodia, ci dansul… pași uneori ușor încurcați, alteori hotărâți… zâmbete și lacrimi… ușoare încruntări, furtuni în pahare cu apă… toate-n alternanță, fix cât să pot spune privind în urmă, realizez că până și clipele de apatie și-au avut farmecul lor…