Arhive etichetă: telefon

Fluier…

whistling Fluier și mă simt cumva… Așaaa, ca un plătitor de… taxă specială. Nu spun cum mă simt, că n-aș găsi cuvântul potrivit care să-mi fie și la îndemână, dar și relevant. Mai bine îmi fac portretul – uite, toate simțămintele mi s-au adunat în obrăjori, colorându-i de numa-numa! Ia uite ce frumușică mi-s… O minunăție, ce mai! blushing

Se spune că degeaba ai băut peste măsură dacă nu te-ai făcut și de poveste! Și cum locul ăsta e numai bun pentru povești… ce mai tura-vura, e musai să fluier sănătos. Poate așa mă lecuiesc. Sau măcar mă răcoresc, că mi-s cam pornită pe mine și zău că m-aș fugări de mi-ar fi la îndemână… I don't know

whistling A pagubă fluier azi. În traducere ar suna cam așa… Dacă vă e a vorbi la telefon, căutați-vă orice alt loc și feriți-vă de bancheta din spate a taxiului B-88-NAE. Na, e treaba voastră dacă nu mă luați în seamă, dar să nu-mi veniți cu plângeri mai apoi, că vă bat obrazul! Înclin să cred că nici scaunul din față-dreapta n-ar fi locul propice unei astfel de îndeletniciri, dar… mă rog, eu vorbesc doar despre chestii simțite pe pielea mea. Așa… Deci, dacă îmi luați în deșert fluieratul, o să vă copleșească și pe voi istorioara cu hoțu-i cu un păcat, iar păgubașul cu o mie!  Și-o să ziceți și voi, privind fețișoara colorată de nevinovăție a taximetristului, îmi pare tare rău, dar nu pot spune cu sinceritate că vă cred! Pe bune, sentiment mai copleșitor decât ăsta n-am mai trăit de-o lună încoace… Una peste alta, aș mai fluiera și tăcerea care mi-a servit-o fiică-mea când i-am povestit isprava. Bine măcar că nu i-am văzut expresia feței! d'oh

Partea bună e că am lăsat deoparte lucrul de mână. Azi nu mai împletesc, iertată-mi fie leneveala! Azi termin de scris, apoi îmi fac de cap bântuind pe câmpiile internetului. Dacă-i bal, bal să fie! Vorba lui Topârceanu – Să nu pierzi nădejdea, orice-ar fi să fie – după întristare, vine bucurie. thumbs up

planse desene de colorat gasca 11

 

P.S. Totuși… de data asta mi-ar fi plăcut să mă simt rață, nu gâscădon't tell anyone

Sursa foto

Turmeric

Plecată în expediție prin vastele-mi apartamente cu gând să-mi spăl cana de cafea, m-am surprins mai devreme privind Oglinda. Apoi Etajera. Pe ea, la loc de cinste zac Anticearcănul, Crema de ochi și Crema de față. Așezate strategic, poate-poate m-oi milostivi de ele să le mai și folosesc! Ba am mai pus alături și o vază mică, găzduind azi un fir de Gerberă Portocalie. Adică – dau cu ochii de Floare ➡ mi-amintesc că dacă nu mă îngrijesc o să… I don't wanna see

În fine, cert e că nu-mi amintesc dacă săptămâna trecută am folosit cremele sau anticearcănul – am pus mâna pe ele doar când am șters praful… Dar privindu-le mi-am zis că probabilitatea ca un Bursucel să se poată transforma într-o Divă tinde să o egaleze pe aceea în care Doina n-ar da cu stângul în dreptul când vine vorba de Geometrie în totalitatea ei… Există excepții, firește și de o parte, și de alta, dar să nu uităm care este rolul Excepției! whistling

turmericAcum nu știu dacă portocaliul Gerberei e de vină… cert e că preț de o clipă mi-a trecut prin minte ca o nălucă o fețișoară gălbioară, purtând parcă pecetea icterului și m-a bușit râsul, amintindu-mi de-o temerară încercare din care am ieșit cu fața curată numai după ce am șmotruit la ea preț de vreo juma’ de oră! d'oh

Sursa Foto

Nu mai stau să răscolesc în arhivă după data evenimentului – undeva prin iunie sau pe la sfârșitul lui mai m-a lovit  brusc dragul de mine. Așa că în ziua aceea am dat sfoară în țară pe messenger unei prietene că-mi pun mască! Și nu de oricare, ci din aceea cu turmeric! Că știam eu de mai multă vreme cât de făinuță este! Între noi fie vorba, la masca asta visam încă din Franța, doar că acolo niciodată n-am găsit momentul potrivit pentru ea. Asta se traduce prin să fiu singură în casă, fără perspectiva unei iminente sosiri a publicului spectator. Oi avea eu cusururi, dar nu mă lasă sufletul să provoc traume doar de amorul artei frumuseții! rolling eyes

Din start vă spun că n-o să găsiți masca mea pe net. Că deh, eu tre’ să-mi personalizez rețetele… Așa că am luat jumătate de banană pe care am amestecat-o cu jumătate de avocado. am pus o linguriță rasă de turmeric, am mixat cu spirit de răspundere, am pregătit terenul și l-am uns cu masca-minune! Apoi mi-am admirat în oglindă Opera preț de câteva minute… Timp în care m-am bucurat că nu m-am învrednicit să socializez prea tare cu vecinii de prin preajmă… Asta-mi dă avantajul… N-am reușit să mai gândesc la avantajul singurătății într-atât de trebuitoare în astfel de momente din cauza telefonului. Era exact ceea ce-mi lipsea – surpriza unui musafir sosit pe nepusă masă, oprit regulamentar la intrare și sfătuit de Portar să sune, dom’le, că doar așa procedează oamenii bine-crescuți! on the phone

Ce ceai de mușețel?!? În câteva secunde s-a dus pe apa sâmbetei chiuvetei frumusețe de mască… Care a lăsat în urmă-i minunăție de galben bine ancorat în ten! surprise Nah, Fată, ai o față numai bună de primit musafirii!

Apoi… m-am transformat în gazdă bucuroasă de vizita musafirului care – după ce a primit asigurările că Mi-i ficatul bine, pe cuvânt! Și nici probleme cu vezica biliară n-am! M-a lovit doar boala înfrumusețării, da-mi trece, zău! – a asistat la vindecarea miraculoasă a icterului care mă arunca detașat în rasa galbenă. N-a văzut fețișoara mea atâta apă de albăstrele în toată istoria ei de la bebeluș încoace… whew

Deocamdată nu mai dau semne de bolânzeală… Mă rezum la obiceiul de a  folosi turmeric doar pe post de condiment. Merge și la supe, merge și la orez, pește sau pui. Asta nu înseamnă totuși că m-am lecuit de tot. Mă bate gândul ca data viitoare (nu mi-i prea clar dacă va fi anul ăsta sau următorul, eventual) să adaug în mască și suc de lămâie. Și – hotărât! – atunci închid telefonul, încui ușa și trag draperiile. Simple măsuri anti-musafiri… Ori îmi iese, ori mă mut în China ! Sincer, mizez pe prima variantă… daydreaming

Până atunci, arunc o pată de galben-vesel happy și-o mână de verde-antidot good luck numai bune să contureze urarea de Să vă fie Marți cu 3 ceasuri (nu zic de care) lipsă! big hug

Cireașa de pe tort

Iar si iar...

Iubesc Vinerea – poate și pentru că e ziua când îmi spun că e ultima din săptămână când trebuie să dau satisfacție alarmelor de dimineață. Momentul în care – ciufulită fiind – privesc ecranul telefonului printre zulufii rebeli, încercând să ghicesc de-mi rămâne vreme au ba pentru o trezire decentă… 😳

Vinerea îmi amintește că pentru 2 zile pot spune liniștită Bună dimineața! :), indiferent de cifrele pe care mi le arată cadranul ceasului, iar Coffee Time poate fi chiar și la amiază! 😉

Pot să mai visez un pic? O să fac în ciudă ploii de azi și o să îndrăznesc să vă urez O zi cu soare și zâmbete multe-multe! 🙂

P.S. Am recidivat iar – pe principiul Cere și ți se va da, am îndrăznit să îi bat în geam Dozei De Râs și să îi șterpelesc nebunia asta de poză. Era fix ceea ce-mi trebuia! 😎

Istorii

(care arată că istoria nu se repetă musai... 🙂 )

Se zice că ți se dau belele de tras fix cât poți duce. Nici mai mult, dar în nici un caz mai puțin, ca să te poți învăța minte.  De data asta m-a scutit bunul Dumnezeu de taxa pe prostie… Știu că o recuperează de altundeva de o vreme, dar tot sunt bucuroasă că nu m-a bifat la plată tura asta. Poate o fi luat în calcul excepția dublei impozitări…

Taxa asta am plătit-o prima dată într-o zi cu soare. Era primăvară sau început de toamnă, atât pot spune. Îmi amintesc că purtam geaca mea cea cumpărată cu titlu de unicat, devenită apoi în serie după ce am descoperit că același model era purtat de o prietenă de-a fiică-mii. Singura diferență era dată doar de eticheta cu mărimea – a mea era M, a ei L…

O varză și o legătură de pătrunjel, căpătate în schimbul telefonului. La vînzătorul de varză rămăsesem datoare cu 10 bani, găsiți apoi în timp ce scotoceam după un 50 bani pentru vînzătoarea de verdeață. Mi-amintesc că am scos telefonul și l-am pus pe tejghea la vedere. Apoi m-am pus pe căutat. A fost ultimul contact vizual cu bietul meu obiect de comunicare verbală. Apoi n-am mai știut prin buzunarele cui a încăput… Plecasem să înapoiez datoria – enorma sumă de 10 bănuți!

Eh, era doar un simplu obiect, știu! Mi-a părut rău mai mult de pozele cu Puff și Polonic. Și de poza de wallpaper – un abdomen plat, bronzat, învelit parțial de un prosop albastru… Ah, și agenda telefonică!

Încercarea de a le recupera mi-a temperat-o prietenul nostru – polițistu’ G. Cu aplombul persoanei competente, m-a sfătuit profesional să-mi cumpăr altul. Mi-s fan adevăr și – cu toată părerea mea de rău – i-am fost recunoscătoare că nu m-a dus cu preșul și nu mi-a dat speranțe deșarte. Era bun dus telefonul meu, cu tot cu poze, contacte…

În fine, azi am recidivat cumva. De data asta am avut noroc că am trecut la comerțul online și vânzătoarea are mai multe clase decât cea de la zarzavaturi. Plus adresa mea de e-mail. Unde a scris de cum a realizat al cui e obiectul gălăgios și nelalocul lui de pe biroul ei. Nu i-a trecut o clipă prin minte să-l oprească pentru ea sau să-l cadorisească vreunei rude. Nici ei și nici colegului, chiar dacă respectivul locuiește în Ferentari. A îndrăznit omul să ia telefonul cu el, dar cu gândul că poate reușește să mi-l înapoieze cât mai repede… N-a fost să fie – nu m-am încumetat să merg până în cartierul lui și nici nu m-am îndurat să îl las să bată cale lungă până la Casa Presei. Ar fi făcut și asta, era omul dispus, dar după peste 8 ore de muncă cred că e binevenită odihna.

Odihnă… Sper să îndrăznească să închidă telefonul. Am uitat să-i spun asta… Altminteri o să simtă pe pielea lui zicerea nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită. Și tare rău mi-ar părea, pe cuvânt!

P.S. Aș fi colorat postarea asta cu o imagine a Ferentariului, locul de popas al telefonului plimbăreț, dar toate pozele găsite de prietenul Google erau tare triste…

Du hast?

Uscat, înalt, cu un IMC sub cel al meu sigur (sîc! :D), tipul de peste două mese de noi era teribil de plin de el. Nuș’ cu ce-i greșise iubita, dar era pornit hotărât să nu-i răspundă la apeluri… să-i arate odată pentru totdeauna care e purtătorul papucului și cine e sub. Prietenii de sticle (că pahare n-aveau pe masă, am văzut eu bine) erau pe aceeași undă, că unul nu a făcut front comun cu năpăstuita creatură făr’ de drept la apel… Ba au găsit de cuviință să alimenteze orgoliul amicului cu ai dreptate, boss, cine se crede ea?.

Sincer, abia așteptam să ajung în localul ăla – e ceva vreme de când n-am mai avut bucuria să-mi beau cafeaua într-un piano-cafe. Jazz-jazz-jazz! Mai că n-am țopăit de fericire la auzul veștii! Doar că partea asta cu bucuria exagerată mi-a ieșit cumva pe nas…

Nu cârcotesc, exceptând prezența individului totul ar fi fost perfect… chiar și soneria telefonului ar fi fost ok, îmi place Rammstein, pe cuvânt, dar nu în mixaj cu jazz-ul…

Așa… am rezistat preț de peste 7 sau 8 apeluri – la fiecare din ele aruncam o privire către apelat, poate-poate s-o simți și el și nu ne-o mai face părtași la drama lui sentimentală. Dar nu! Circul avea nevoie de martori! Să știe toaaată lumea că el îi mai sus decât consoarta! Abia apoi am ripostat, pe limba lui, cu un Frate, pune telefonul pe silențios sau închide-l! Fără te rog, pe un ton vrut egal, dar care trăda exasperarea.

Ei, aș! Alta cu tupeu? Cred că doar asta a văzut individul… nu deranjul provocat în jur, nu lipsa lui de maniere… Da de când îmi zice mie cineva ce să fac????

Mdea… intrasem deja în colimator. Mai rău, am realizat că îl obligasem indirect pe al meu prieten să se poarte cavalerește. Iar el… abia de se descurca cu diferența de fus orar, asta după o întârzire nedorită de peste 3 ore în avion. Era exact ceea ce îi lipsea!

Eu… recunosc, din viteaza cu atitudine civică nu rămăsese mare lucru. Regretam că am limbă, că am avut răbdarea redusă, că am acceptat să vin la cafea, că m-am bucurat de piano bar, că…. multe, inclusiv că exist și mi-s greu de oprit uneori…

Și atunci a răsărit de la masa alăturată cavalerul pe cal alb. Îi drept, concretizat într-o masă de mușchi, tatuaje la metru, o chelie și o privire de n-ai fi vrut să i-o vezi (asta mi-am zis cred la al treilea apel, când mi-a surprins privirea îndreptată spre posesorul telefonului buclucaș). Care a simplificat povestea cu o frază strictă și la obiect. Tot fără te rog. Frate, ia închide telefonul, cere scuze doamnei, termină ce ai de băut și cară-te! S-a așezat pe scaun, mi-a zâmbit, i-am întors zâmbetul, a butonat ceva la telefonul din fața lui și și-a văzut de ai săi comeseni…

Reacție în lanț… pe când îmi setam și eu telefonul pe silențios, am auzit un să mă scuzați de deranj spus din vârf de buze, apoi am realizat că „viteazul” își luase tălpășița, cu tot cu anturaj…

Frumos i-ai mai zâmbit! mi-a spus V. Merita… e pentru a doua oară când realizez că aspectul fioros e doar o fațadă, care ascunde uneori o persoană cu bun-simț și suflet de copil.

Am ajuns acasă și primul lucru a fost să ascult Rammstein. Melodia cap-coadă! Și de data asta cu plăcere… 😉

P.S.1 Apăi de ce să mă supăr pe local? Firește că o să-i calc pragul și a doua oară, poate-l întâlnim din nou și pe fiorosul tatuat… tot râdea cineva pe înfundate că și-a căpătat un fan. 😀

P.S.2 Aici nu încape loc de ironie, datorez un Mulțumesc, V., pentru cafea și muzică! 🙂