Arhive etichetă: tristeţe

(Po)Vești

Măi Tristețe… numai ce am aflat că ți-ai cumpărat Casă și m-am cam mirat! Tare tare! Să nu treci tu să-mi dai vestea? Păi se poate una ca asta? Într-atât de cătrănită pe mine să fii, încât să fugi hoțește cu necazul în bocceluță?

Sincer, nu mi te vedeam deloc așezată într-un loc. Mă obișnuisem să mi te știu veșnic chiriașă, mereu pe fugă, mereu în căutare. Azi la mine, mâine la două case depărtare… Ziceai că te amuzau într-atât mutrișoarele care-ți întâmpinau venirea cu fel de fel de schimonoseli, încât nu te puteai hotărî unde să ajungi mai întâi, unde să rămâi, pe cine să canonești mai tare cu prezența-ți…

M-ai amenințat de-atâtea ori că dacă mai râd nu-mi mai calci pragul în veci! Asta-mi sporea și mai tare hazul spre disperarea-ți, nu? Dar n-o făceam înadins, ți-am spus asta doar. Ți-am repetat de nu mai știu câte ori că așa mi-i felul, că nu vreau să te tachinez, că te pot lăsa să-ți potolești neodihna, asta doar dacă vei lega prietenie cu drăguțul de Haz de necaz. El mi-era oaspetele de dinaintea ta, deci nu se cuvine să-l izgonesc. Te-ai căpoșit, zău, dar deh! La drept vorbind, deplina libertate în alegeri vine la pachet cu obligativitatea asumării deciziei…

În fine, pe-o petală de mac nu-ți pot scrie prea multe. Ar da pe-afară și n-ai mai desluși nimic din rândurile astea pe care în final ți le pudrez cu Dar de casă nouă. Așa se cuvine. Și-i cu drag, să știi…

Hai, în noua-ți casă de pe Insula Singurătății ai putea exersa măcar un picuț râsul… Adu-ți aminte cum se canonea Hazul de necaz să te prindă… Cică el încă n-a uitat cum se-mpiedica uneori din grabă… Câte cucuie și-a căpătat din cauza-ți… Cum mormăia în barbă sudălmi caraghioase la adresa-ți…

Hai, nu sta bosumflată – zâmbește la gândul că încă nu ești dată uitării! Poți? Încerci? 🙂

Impuls

Doar privirea ta e unica reflexie a frumuseții mele. Cuvintele n-ar putea-o defini, sunt prea fade, prea sărace, prea… Cuvintele ar denatura-o…

Ochii tăi au învățat să-mi culeagă frumusețea răbdători, cu sete, cu sârg, fărâmă cu fărâmă în fiecare detaliu. Doar ochii tăi știu să o așeze în mănunchi de zâmbet pe care apoi să mi-l ofere din depărtare, indiferent de-i zi sau noapte.

ReflexiiDe fiecare dată mă uimesc ochii tăi… Mă privesc în oglindă și cu mirare descopăr acel ceva nou prins în mănunchi.

Și nu știu, chiar nu știu care să-mi fie prima reacție…  Tristețea indusă de sentimentul propriei orbiri? Bucuria de a mă fi redescoperit?! …și-atunci, din simplu impuls, doar zâmbesc…

Sursa foto

Stângăcie printre flori

Wild reddish flowering poppyAzi mi-ești tare tristă, Fată!

Lacrimi stau să se prăvale

mari cât pumnul. Deci, mă iartă.

dar de azi ți-oi zice Jale.

Ochii-ți sunt precum cerneala și-s lipsiți de luminițe…

Unde-i zâmbetul acela ce-ți săpa-n obraji gropițe?

Unde ți-e umbrela care te păzea de gânduri sumbre

și-ți păstra în suflet soare vesel și ferit de umbre?

 Dacă azi îți plouă-n gânduri.White blossom flowering

Fată cu parfum de cântec,

îți închin eu aste rânduri

până-ți fac rost de-un Descântec.

 Sursa foto

P.S. Rog (frumos, din tot suflețelul meu de Bursucel) a se trata ca atare Stângăcia de mai sus.  Tot ce pot să spun în apărarea-mi e că nu m-am putut abține blushing

Eventu(a)l

(… gânduri tăvălite prin omăt… whistling )

Cu alai de alb – muuuult alb! – se petrecu venirea prea-așteptată și mai în urmă trâmbițată a blondei de sor-mea. Care, spre repede trecătoarea-mi dezamăgire, nu mai e blondă, nah! Acum bate în ciocolatiu parcă în ciuda mea și a încă unei importante persoane – nu spun cine, că s-o simți ea și-o prelinge în colț de fereastră spre lume o lacrimă minusculă, dar strălucitoare precum spicul în soare. Hai, nu mai plânge, e lumea plină de blonde, bre! 🙄

Evenimentul – firește! – a fost stropit cu ceva – iar nu spun ce, să nu mă acuze lumea că laud țuica de casă 😳 și Feteasca Regală de la Jidvei. 😛 Deci a fost asezonat cu insomnie, cum altminteri? Și împănat cu bucurie cât cuprinde, că Bunul își mai amintește uneori de mine și-mi mai pune mâna pe creștet. Probabil cu așa ocazie i se mai înmoaie suflețelul la pipăirea cucuielor care-mi apar instant ori de câte ori salut pragul de sus cu semeție… sigh

Așa că sâmbăta asta dimineața mea a fost marcată rezonabil. Asta da victorie în lupta cu Somnul! Dacă în cursul săptămânii inculpatul numai ce menționat face ce face și mă alintă până pe la 8,30 – 8,50, de-mi dă fiorii spaimei întârziatului la birou, azi – ingratul! 👿 – mi-a suflat pe lângă ureche întâi pe la 7,30… Am consemnat ora, am scos limba (imaginar, pe cuvânt, dar ăsta era semnul pe care îl merita din plin) l-am prins mai serios în brațe și până pe la 10,00 nu i-am dat drumul! Sîc, Somn, că de data asta ți-am făcut-o eu!  😆

Pătura de alb ce mi-a dat binețe de cum am privit pe fereastră nu m-a speriat deloc, zău! Întâi a venit Zâmbetul, iscat de impresia Mmmm, curat! 🙂 A venit apoi ca o boare gândul trist Nu mai vine Ale azi… 😦

M-am învățat de la o vreme cu alternanța asta a sentimentelor contradictorii… Un 50 – 50 căruia nu-i pot strica echilibrul oricât m-aș strădui… Și ca de fiecare dată când mă încearcă așa o stare am ieșit. Să las gândurile să zboare în voie. De data asta prin zăpădă. Imaculată eventual! thumbs up

Știu… Ninsoarea asta n-a adus tuturor bucurie… a venit cu drumuri troienite, accidente și alte urâciuni la pachet. Dar are și partea ei luminoasă, nu? Acoperă gri-ul măcar pentru o clipită! Și-mi amintește de copilărie… 😉

P.S. Din drag, desenez în alb o îmbrățișare. Cu drag! big hug

Ca de Rusalii…

Așa-mi trebuie! Da’ cine – Doamne, iartă-mă! – altul decât Aghiuță mi-o fi dat ghes să-mi las bunătate de liniște și să mă mai capăt cu încă un gând de amărăciune, bașca și cu dorința arzătoare să treacă într-o clipită doi ani și să-mi iau zborul hăăăăt-departe, peste Ocean?! Zațul din ceașcă putea clar să mai aștepte întânirea cu șuvoiul de apă…

Ete cu gândul ăsta m-am întors în cameră și am răsucit cheia în broască, fix cât să măresc distanța dintre mine și malițiozitatea de la capătul culoarului!

Când ieșisem din cameră, având în mână doar ceașca de cafea, eram tare bine dispusă – chicoteam la gândul că voi scrie azi ceva mai vesel, care să ridice măcar un colț al gurii în semn de zâmbet! Că tare-mi mai place să văd oamenii zâmbind frumos!

Pornise cam așa…

Dis-de-dimineață (și aici mi-s subiectivă – vorbesc de dimineața mea, aceea din zilele de sărbătoare legală, care începe undeva după 11,00 a.m. musai! 😳 ), după cotidianul ritual de trezire, cu cafeaua de-a dreapta și laptopul în față, am purces la scotocirea prin recipientul numit Inbox. Dacă nu fac trebușoara asta la vreme, m-am ars! Azi pliculețul m-a avertizat că am doar 96 unread… Nu-i bine, dar nici rău – am avut perioade mai urâte, când treceau de 296!

De nevoie, am învățat că în cazurile de genul ăsta mi-i de ajutor sort by sender – le iau frumușel în ordine crescătoare, cu răbdare asezonată cu tutun. Mi-am dat seama că ziua-mi va fi tare făinuță după primul mesaj deschis – mai era pe lumea asta un altul de se trezise tare-tare târziu! Iar eu mi-eram mai norocoasă decât el – mahmureala de care vorbea îmi era lăsată în urmă rău de tot în timp! Lăsată, nu uitată, că-i memorabilă trezirea cu sentimentul de… brrrr de după Festivalul Berii!

Ducă-se… hai înapoi la povestioară, că-i mai indicat așa!

Și cum citeam eu despre istețime, mustățile lui Stalin, o EA și strategii de cucerire, mintea asta a mea de-mi joacă feste – care mai de care mai năstrușnice – a luat-o înainte rău de de tot pe arătură, a conturat furăciuni și a iscat un pisoi… 🙂

He he… târziu a venit și imaginea de însoțea cuvintele și-a meritat să aștept, zău! Un ghemotoc de blană mic-mic, zgribulit și înfoiat! Asta mi-a amintit de puiul de mâță care-ntr-un viitor apropiat o să-mi inspecteze camera în stilul caracteristic pisicesc. Și care – firește! – o să-mi escaladeze draperiile, altfel cum ?! Că doar nu s-o lăsa el mai prejos decât restul neamurilor! 😀

Mi-s pregătită pentru asta, pe cuvânt! Am așa o… indulgență amestecată cu acceptarea perspectivei harababurii provocate de curiozitatea mâței mele. Mâță sau motănel… la capitolul ăsta am zis precum o viitoare mămică aflată pe ultima sută de metri de așteptare, care a refuzat la ecografie să afle care va fi sexul puiului ei – Fie ce-o vrea bunul Dumnezeu, numai sănătos să-l am!  🙂

Ei, nu înseamnă că nu mi-l închipui… am avut cândva năzdrăvani de felul ăsta doar…

Această prezentare necesită JavaScript.

Nu știu cum o fi pictat puiuțul ăsta cel nou… Poate-o fi chiar gri-petrol, cu ochi galben-chihlimbar – așa, ca zăpăceala de motănel ce-a dat gata la amiază toaaată conserva de sardine pe care am pus-o la bătaie cu tot dragul. Hoțoman, deh! De mâncat – a mâncat, dar n-a vrut neam să dea lăbuța prietenește cu mine! Și nici să mă lase să-l mângâi pe creștet… Eh, un pic de încredere a căpătat el în mine, altminteri n-ar fi cutezat să vină pâș-pâș la nici un metru în spatele meu. O fi simțit el că nu am nimic de ascuns și că intențiile-mi sunt curate, spre deosebire de cele ale altor câțiva semeni de-ai mei ce mișună prin preajmă…

Mi-am amintit de el și-am tras o fugă până la fereastră – e tot sub vișini și-i pus pe joacă! Am spus încetișor pis-pis – a ciulit urechile, m-a fixat prin plasă câteva clipe, apoi și-a văzut de ale lui chestii pisicești… 😆

Mi-am făcut plan de bătaie – de nu și-o lua lumea în cap să plece pe coclauri, îl tratez mai pe seară și cu un iaurt grecesc – am eu așa un sentiment că trebuie să-i placă și lui, nu numai mie… Și mai știi? Poate-i fac rost de tovarăș de joacă …Pufoșeniei. O să-i spun așa până i-oi găsi un nume pe măsură năzdrăvăniei de-o tot aștept de ceva vreme… 😉

Certitudine

Poetry of Nature

Nu… nu ești singurul Adam care tânjește după Fărâma de Eden pierdută … nu ești nici primul, nici ultimul… Ca tine au fost și vor să mai fie miliarde de Adami, victime ale urzelilor de orice fel, menite să multiplice tristețea și să ucidă fericirea. N-aș ști să îți răspund de e blestem sau doar o plată cuvenită această Evă pe care ai urmat-o. Pot spune doar că trebuie să-i mergi alături, așa cum i-ai promis la începutul drumului. Să o accepți așa cum este, să nu te tângui pe ascuns că te-a ademenit doar cu iluzii cognitive. Mâna aceea, făcută căuș atunci când i-ai încredințat pentru o clipă Inima, era aceeași care a cules Mărul, aceeași care te-a îmbiat să-l guști și ți-a adus Uitarea. Știai prea bine asta dintru-nceput…

Sau treacă și de astă dată – de-i tare greu, revoltă-te în taină și strânge din dinți de e nevoie! Chiar de nu-i Eva potrivită, oferă-i ceea ce-și dorește! Du-i până la capăt visul, chiar de-i coșmar pentru tine… Împarte bucurie și te vei elibera!

Chiar de nu crezi, Fărâma de Eden îți e aproape și te va întâmpina mereu cu un zâmbet blând. O vei găsi alături în pala de vânt ce-ți va mângâia obrazul, în picătura de ploaie ce-ți va aduce trezirea sau în raza de soare ce se va plimba jucăușă printre genele tale. Va murmura mereu răbdătoare aceeași frază, până ce o vei înțelege:

Adam, alungă grijile… te voi iubi mereu pentru că ești om și știu că greșeala-ți a fost fără de vină…

Azi…

Azi nu zâmbesc… ba chiar am plecat înainte să spun câteva lucruri pe care regret că nu le-am zis. Azi mi-am amintit prea târziu că unii oameni nu merită să numeri și să tragi aer în piept ca să sugrumi cuvintele ce merită rostite. Am plâns vorbele alea curmate pe nedrept și tot nu mi-a trecut. Am plâns, pe bune!

Trăim într-o țară în care indivizi inutili sunt licențiați con brio la facultăți de 2 bani și ne mirăm de ce se duc toate de râpă. Banul… ăsta primează. Prostul cu diplomă are pretenții și nu puține, că nu degeaba și-a golit buzunarele în clădirea aia mare de îi zice facultate.

Azi mi-am dorit să fiu proastă. Să vorbesc măcar aceeași limbă cu unul de-mi impune un program de contabilitate de tot rahatul. Să nu mă deranjeze că Saga nu știe că dacă valoarea facturii e de xxx,56 în stocuri nu are cum să îmi înregistreze doar xxx,50 și să îmi pape 0,06. Așa, de flori de măr…

Azi mi-am dorit să îi amintesc cuiva că în contabilitate e permisă corectarea erorilor contabile. Că dacă un alt licențiat de talia lui casează mijloace fixe după ureche dintr-un cont aiurea, mie îmi permite legea să repar prostia lui. Să nu-și mai tocească și alții nervii încercând să priceapă de ce naiba nimic nu se leagă. Și i-aș mai fi spus că fabulează când afirmă că politica stocurilor și a mijloacelor fixe e mai complicată în contabilitatea bugetară decât în cea a hoților, pardon, a agenților economici. O fi sunat urât, dar asta e ceea ce se insinuează. Vorbim de evaziune fiscală la agenți economici, dar ignorăm haosul din contabilitatea instituțiilor publice. Ignorăm înregistrările contabile originale – ca să fiu cât de cât elegantă în exprimare – demne de o situație de corigență, taxarea lor fiind valabilă doar în cazul agenților economici. După noi potopul…

Ete pe ăsta l-am avut în întreținere ani la rând. Pentru salariul ăstuia am cotizat, să-și poată lua omu’ casă, mașină și să-și odihnească mintea cel puțin o dată pe an în chestia aia de se cheamă concediu. Nu îl invidiez, pe cuvânt! Pentru că știu că îl deranjează că nu îi recunosc autoritatea. Asta îl macină, am văzut-o de la prima întâlnire… Pe mine mă bucură că măcar am norocul să nu dau nas în nas cu el zi de zi. Pentru că altminteri ar trebui să mă interesez la Biroul Juridic care ar fi consecințele altoirii creștetului individului ăsta cu cel mai gros tom de contabilitate pe care l-aș achiziționa indiferent de preț… Doar pentru el.

P.S. Știu că fac revoluție pentru orice 0,01 care nu e la locul lui în contabilitate, dar chiar mi-s eu singura care are ceva cu Saga?

Porcelain

Ține minte, Troia a căzut din cauza unei femei!

E trist când un om nu conștientizează că acțiunile, caracterul lui sunt cele care îl doboară. E trist când caută vinovații altundeva decât în ograda sa…

Nu anii care se scurg dau valoare unei prietenii, ci faptele care se derulează în interiorul ei o întăresc sau o destramă…

Un schimb de replici tăioase precum lama unui brici… Am asistat azi la prăbușirea unei prietenii de peste un sfert de veac. Am revăzut secvențial acea scindare prin care a trebuit să trec eu în urmă cu 5 ani și mi s-a strâns sufletul ghem. Mie nu mi-a fost ușor atunci…

Mi-ar fi plăcut să pot spune ceva, orice ar fi putut umple golul creat după plecarea prietenului renegat, dar cuvintele-mi erau parcă legate cu lanțuri ferecate cu 7 lacăte. Așa a avut câștig de cauză Porcelain…

Nu doar iubirea-i bibelou de porțelan, D.,… și prietenia e la fel! Am tresărit, văzuse bine… Pentru că, deși suntem atât de diferiți, am gândit același lucru. La mine doar rămăseseră cuvintele nerostite…

Mi-ar fi plăcut ca ziua asta să fi fost altfel…

E ciudat că nu sunt nici tristă, dar nici bucuroasă. Nu mă poate întrista un adevăr pe care l-am intuit din atitudinea cuiva, din priviri, dar nici nu mă poate bucura acel am avut dreptate…

Antipatia gratuită –  chestia care mi-a părut fără sens la prima întâlnire – și-a găsit într-un final explicația…

Nu mă sfiesc să-mi spun părerea. Dar e pentru prima dată când am vrut să comentez și ceva m-a oprit. Până la urmă fiecare vede adevărul în felul lui… de ce-aș completa/corecta eu varianta cuiva?

Time will tell…