Arhive etichetă: varza

Varză

Când cu mintea obosită mă întorc acasă seara

E un gând ce mă îndeamnă să aleg spre stele scara

Să-mi pitesc prin nori obida, să pornesc din ei potopul

Și apoi cu praf de stele să-mi pudrez ușor prosopul.

Însă scara mi-i dosită. Și atunci privesc prin ceața

Din oglinda conștiinței, cât să-mi văd mai bine fața…

Nu-i de joacă de fac asta! Nu-i nici simplu pentru mine,

Însă-mi spun că-i musai asta dacă vreau să-mi fie bine.

Ca la doctor… Pun sub lupă teanc de sentimente, gânduri,

Le sortez, le scutur bine, suflu praful dintre rânduri…

Mintea-mi spune c-ar fi vremea să îmi văd mai mult de mine,

Să las baltă tot ce-i negru dacă vreau să-mi fie bine!

Și-atunci mă bușește râsul și îi spun verde în față

Ei, halal filozofie îmi prezinți tu, Minte creață!

Ia să-mi spui tu iute-acuma, cine-i vinovat de asta?

Nu-mi da vina iar pe Suflet! Aaaa, el a adus năpasta?

Tu dormeai? Nu-mi spune iară cât de obosită ești

Că te las să dormi de-ți place varza a la București!

Și-o să-l rog pe dragul Suflet să te legene nițel,

Că tot ai ceva cu dânsul… Poate-i prinde drag de el…

Vezi tu, Minte, nu-i pe lume leac mai tare pentru Suflet

Decât stopul de lumină ce coboară dintr-un zâmbet!

Acum dormi, te odihnește, poate-ți vine-n vis vreo barză

Cu-o idee salvatoare și-om scăpa din astă varză… 🙂

Barza cu Idei

Jurnal de Haos

Mdea… I-am zis de Haos. N-aș ști cum altminteri să definesc nici ziua, nici starea-mi de acum. I don't know

Privesc ceașca de cafea aproape terminată. Cafea făcută cu ochii mai mult cârpiți, cumva soră cu aceea de dimineață. Ațipisem. Peste zi a fost cam tot haos. De-ar fi să-mi compar activitatea de azi aș asemui-o cu rezolvarea unui puzzle. Unul cu muuulte piese lipsă. Așa baftă numai eu pot să am! Sau poate, mă rog, or mai fi câțiva pe lângă mine, dar nu-i știu eu?! În fine – stat peste program, obosit ochii regulamentar, venit acasă stropită de ploaie și moleșită. Tot regulamentar!

Când mi-a sunat telefonul cred că eram în starea numai bună de somn. Legănată de vocea caldă de la celălalt capăt de lume am ațipit de vreo 2 ori și-am gafat cam tot de-atâtea ori. Sau așa sper! Ei, aflu eu data viitoare. Acum știu doar că am confundat Parisul cu Nufăru și băieții mei din Franța cu elevii de pe vremea când eram tot frumoasă și deșteaptă – sîc! tongue –  dar tânără ocupantă a scaunului de la catedră. Ei, tot despre copii era vorba, măcar atât am realizat și eu în somnoreala mea…

Apoi a urmat Somnul. Și-ar fi continuat, bietul de el, de nu îi puneau bețe-n roate ușile trântite ostentativ. Haosul m-a adormit, ete tot el m-a trezit! De vreme ce laptopul mi-era deschis, mi-am zis De ce nu? La drept vorbind, în ultima vreme l-am folosit mai mult pentru muncă și mai puțin pentru a-mi colora timpul. Așa că mi-am zis că e vreme de blog. Că doar e sâmbătă mâine și pot bântui în voie fix pe unde vreau. Sau pe unde nimeresc, că de multe ori am aterizat unde nici cu gândul n-am gândit… don't tell anyone

Eh… nimic nu s-a legat azi… Din colțul lateral dreapta ceva cu sclipici mi-a făcut cu ochiul. M-am ridicat și mi-am luat lucrul început luni. Cică dacă începi un proiect lunea, merge ca unsă treaba! La mine cred că e unsă clar și-alunecă de numa-numa! După 4 rânduri lucrate m-am oprit și l-am privit amuzată. Noroc că împletesc repede – poate puloverul ăsta mi s-o lipi de piele mai repede decât cel albastru. Mai privesc odată lucrul – firul e apropiat de culoarea somonului. Combinat cu fir de lurex(?!?) roz-moviu! Hmmm… Eu și sclipiciul – unde mi-o fi fost mintea când m-am lăsat convinsă de colega mea de birou și mi-am cumpărat sculurile astea?! Încă nu mă dumiresc… și încă am dubii legate de-mi va plăcea au ba cum mi-o sta împodobită cu el. confused

Da… ăsta a fost momentul în care m-am apucat de scris… s-au legat literele cumințele, dar parcă lipsește ceva. Am starea de … n-am stare – sunt parcă un arculeț întins la maxim. Aș face de toate și parcă nimic. Cum spuneam – mi-s cam în plin haos și nu mă pot hotărî ce și cum e prioritar. Bine măcar că mă amuză chestia asta și-mi zic că mai am o șansă dosită pe undeva… sau așa-mi place să sper…

Toată ziua l-am lăsat pe Chris Rea să-mi cânte în birou. Îmi rulează și acum în playlist. Și-mi trecu numai ce prin minte gândul (haotic, firește) că am poate starea de Looking for the summer… winking

P.S. La cerere, pot schimba titlul în Jurnal de varză… blushing

Echilibru

( …capra și varza între o și +1 … )

Fac asta deseori în clipele de răgaz… o mică revizie a stării în care mă aflu – solidă, lichidă sau gazoasă, oricare ar fi ea, intră sub lupă constant. Analiză nu tocmai convenabilă și nici confortabilă… Căci nu mă curăț de coajă, fiindcă n-ar avea rost să-mi șterpelesc singură căciula! 😉

Azi… azi mă simt ca un fum. De n-ar fi Spatele să-mi amintească despre cele lumești ar fi perfect! Ah, perfect e relativ, știu! Reformulez – ar fi perfect pentru mine. Demult nu m-am mai bucurat de starea de mă doare în spate cot dacă le sunt pe plac au ba celor din jur. Plutesc efectiv peste părerile lor și-mi văd de ale mele. Știu că nu sună tocmai fain, dar e mai sănătos așa. Nu amesteci apa cu uleiul că n-are rost. Și nici comestibil nu e rezultatul…

Ieri seară a mea colegă de birou a plecat plângând acasă. Necăjită la maxim de cei pe care încearcă să îi mulțumească zi de zi. Le zâmbește, își dă silința cât poate să le rezolve problemele, lasă capul jos chiar dacă nu e cazul și cu toate astea își ia bobârnacele. Pisici, asta mă scoate din papuci! Mdea… suportă toate cele pentru că depinde de ei financiar… Viața nu e întotdeauna norișor pentru îngerași, deh! 👿

La polul opus m-am așezat eu… Trag ca nebuna, e drept, dar nu las capul jos nici să mă tai! Poate pentru că am realizat că nu primesc nimic de pomană. Oare nu mai am stofă de angajat model al statului român?! Că de tăcut nu tac, n-am cultul șefului,  nu stau cu ochii pe ceas la muncă, refuz să socializez cu jigodiile și zâmbesc doar cui merită. De ceva zile mă bate gândul ca într-o clipă de răgaz să-mi scriu și demisia, să-mi fie la îndemână la nevoie. Și nu mi-am ținut ascunsă intenția asta. Consider că așa e fair-play… E firesc să nu-i fiu dragă colegei mele, nu? Slavă Domnului că nu simt nevoia să fiu populară! Vreau doar să fac ceea ce știu eu cel mai bine fără să irosesc apa de mare pe șoricei…

Ce e important? Să fii mulțumit de stadiul în care te afli. Să-ți spui Pot să fac Alegerea Corectă! Poți încerca să împaci și capra, și varza doar dacă ale tale costuri morale tind către 0, altminteri sporești doar numărul victimelor cu un +1. La drept vorbind, dreptul fundamental la zâmbet îți aparține în întregime și-i mare păcat să renunți la el…

P.S. N-aș putea pleca la somn fără să urez celor ce-și aniversează onomastica azi toate cele bune. Un gând frumos, un cer senin cu soare blând și cei dragi să vă fie mereu alături! 🙂

La Trinite-sur-mer

Recunosc, îmi place să hoinăresc mai nou! Înainte abia-abia mă urneai din fața biroului, de lângă dosare. Acum am cam prins gustul plimbării și deh, în compensație, merg în vizită măcar virtual… un fel de ignore aplicat din vreme în vreme situațiilor și rapoartelor. Semn de înțelepciune?!? Aș vrea eu… 😀

Azi m-am relaxat preț de câteva minute într-un parc superb… Suficient într-atât încât să-mi amintească de un altul, pe care luni la rând l-am bătut la picior. Uneori cu o carte în rucsac, alteori cu aparatul foto luat fix înainte de a ieși din casă…

Daaa, am și poze chiar! mi-am zis și am hotărât că le pot scoate la iveală…

Când vine vorba de fișierele legate de muncă, pot spune cu mâna pe inimă că știu să le găsesc instant, fără să bâjbâi. Partea aiurea – jenantă chiar – e că la capitolul Poze nu mai e așa de simplu… Am orbecăit printre Poze, Poze de sortat, Sortează, Ultime… Am obosit căutând, m-am enervat, m-am bodogănit… Trec pe To Do List curățenie generală la capitolul imaginiMea culpa!

În schimb, am găsit altceva! Câteva poze rătăcite, făcute pe fugă – mi-amintesc foarte bine graba de atunci, venea ploaia! Pe drumul de întoarcere de la Carnac spre Saint Cloud ne oprisem să vedem plaja de la… uite că nu-mi mai aminteam numele, așa că am pornit din nou în drumeție pe net…

Mulțumesc iar, Google! … de la Trinite-sur-mer… 🙂

Silence

Prea multă tăcere in jur…

Cândva mă plângeam de prea mulţi prieteni. De faptul că nu puteam împăca nici capra, nici varza. Şi îmi era groază de reproşuri.

E drept că nu am dat sfoară în ţară că m-am întors acasă. Şi nici la capitolul „vizite” nu pot bifa. Probabil am uitat să socializez. Sau poate nu mi-am dorit asta îndeajuns.