Arhive etichetă: vin

Fără nume

Știi momentul ăla când simți că totul e cu josul în sus? Sper să nu, așa că o să-ți spun că e urât. Urât de tot! Cel mai aiurea e că ajungi să nu mai pricepi nimic. Și nici nu prea te mai interesează nimic. Te guvernează haosul și vidul. Alegi izolarea ca unică soluție rezonabilă. Nuuu, n-ai putea suporta nici mila, nici compătimirea celor din jur. Așa că-ți ferești urechile de un posibil Ți-aș fi zis eu mai demult, dar... și-ți ferești privirea de perspectiva mutrelor demne de un cioclu. Îți poți înmormânta tu singur și veselia, și sentimentele. Oricum asistența e inutilă. Și rămâi așa o vreme. Tu cu tine însuți… După o vreme realizezi că starea de legumă nu te prinde. N-ajungi niciunde așa. De vreme ce te-ai deprins cu îngropăciunea, te-ngropi în muncă și-aștepți. Între timp începi să vezi oameni. Alți oameni, care nu-ți știu povestea. Oameni inofensivi. Nu cultivi prietenii, te mulțumești doar cu doi prieteni. Vechi și buni, așa-ți spui tu. Așa și trebuie să fie. Un El și-o Ea care sunt cumva speranța ta că iubirea poate fi și poveste frumoasă. De fapt, că trebuie să fie! Ei da, și ei s-au lovit de fel de fel de opreliști, dar asta n-a contat! De fiecare dată când gândul ăsta îți dă târcoale, zâmbești. Ușor blazat, dar tot e ceva. Nu mai ești muntele de tristețe… Apoi, când Ea e plecată te miri cu ce treburi, El te invită Să mai ieși din rutina ta la o cafea. Și-ți pare firesc, că doar îți e bun prieten, vă știți de-atâta vreme și-ați stat de-atâtea ori la povești. Apoi știe că n-ai mai ieși în ruptul capului cu oricine. Mai ales de Sf. Valentin, când nu se cade să șezi în casă singur cuc! Că tu nu dai doi bani pe sărbătoarea asta de import oricum nu contează… Când într-un final îți pică și ție fisa că bunăvoința nu-i într-atât de gratuită ți se face jenă. Treci peste, că oricum n-ai alt ce face. N-ar pricepe oricum ofensa pe care ți-a adus-o. Poate te-a crezut tută sau altcum, dar mai contează? Apoi îi amintești o vorbă din bătrâni, zâmbești trist cu gândul la Ea, mai spui un banc-două și la plecare te-ntrebi ce naiba să faci cu buchetul de flori de ți l-a înmânat cu gingășie bădăranul. Pardon, omul de bine! Îl întrebi doar – dând cu stângul în dreptul – dacă nu vrea să îl ducă acasă. ??? Buchetul! Că sigur Ea s-ar bucura să-l găsească în vază la întoarcere. Păstrezi pentru tine faptul că Ei nu îi vei spune nimic despre neghiobia fantelui, oricât de tare te-ar mânca limba. Ai strica frumusețe de armonie conjugală și-apoi, mai știi, poate chiar o iubește și episodul e doar rezultatul unei simple neînțelegeri în ceea ce te privește. Dar… După o vreme realizezi că Ea e parcă un picuț mai distantă. Ca și El altminteri. Pe El îl poți înțelege. Orice refuz e curat obiect contondent pentru orgoliul din dotare. Dar Ea? N-ai supărat-o cu nimic, nu i-ai pricinuit niciun neajuns. Asta te macină, dar nu îndrăznești să întrebi care naiba-i motivul. În timp n-o mai cauți nici tu și preferi să rămâi în vidul tău. Cu oamenii inofensivi. Iar când De ce? se iscă din te miri ce amintire legată de Ea, o simplă ridicare din umeri și-un zâmbet ușor blazat îți sunt îndeajuns. Mai contează?!

P.S. Povestioara asta, spusă pe nerăsuflate și banală-n felul ei, mi-am amintit-o aseară în fața standului cu flori. Preț de câteva clipe m-a amuțit și tăcerea a picurat poate nedumerire. Apoi am răspuns zâmbind Mai bine o sticlă cu vin alb! La drept vorbind, nici mie nu-mi spune nimic Sf. Valentin. Prefer Dragobetele… 😉

P.P.S. Și totuși, pentru cei care serbează Valentine’s Day, să nu-mi aud că-s din neam de cel prost… 🙄

valentines-day-wallpaper-1-1024x768

Sursa foto

Jurnalul unei femei simple – 13

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Jurnalul unei femei simple

Pentru astăzi 02.01.2014 ora 03:05

Afară … dragilor, este maaare petrecere mare! Tropăie mai dihai decât burtoșii piticei, ăi de care am scris eu ceva vreme în urmă. Ce dacă-i beznă? Pfiuuu, ăștia fluieră și pe Meniaito! Și-i virală trebușoara, că și mie-mi vine a țopăi un picuț! Hmmm, la loc comanda, Bursucel – treci înapoi la scris! timeout

Mă gândesc … că nu e corect deloc, zău! Dar nu se face nici să mă autoinvit – orice ar zice unii, amestecul între generații e cumva aiurea. Slavă Domnului că au dat manelele la o parte. Lambada îmi place și mie și iar mi-e a dănțui. 😳 Nu-ș ce-o ieși la final, dar e interesant – gândul la petrecerea de mai sus mă cam pune în dificultate. Aaaa… au trecut la Bombaaaa! Mdea, mă gândesc că mi-e dor de o petrecere. Eventual una ad-hoc, ca aceea când m-a trezit în miez de noapte Mirela și m-au luat pe sus, spulberându-mi pseudo-durerea de măsea ce mă apucase brusc cu un Se tratează cu tărie, fată! Dar chiar te doare sau o zici să te cotești? :mrgreen: Am mers, ce era să fac?! Nici pe mine nu mă convinsese argumentul. Dar a fost fain! Ufff, mă mai gândesc că nu l-am sunat pe Cezar să îi urez La mulți ani! Îl cheamă și Vasile doar… Mă gândesc Să-mi fie rușine! Și mi-e… 😳

Din locurile de unde învățăm … din cântece. Da, da… Uite, dacă nu știi, Maria Tănase îți zice cum îi cu vinul… că tot mi-s în ton cu petrecerea de sus. Curată pledoarie – mai că-mi vine și mie să-mi pun un pahar cu vin alb acum, da-i la frigider. Și frigiderul… e la colega mea în cameră, deh! Curat ghinion… sau nu, că oricum n-aveam cu cine-l bea. Mai bine-mi fac o cafea! Pauză, deci… Pun afiș cu Vin imediat! 😉

Sunt recunoscătoare pentru … că azi am liber. Altminteri… Aș fi fost recunoscătoare dacă se promulga Legea Manelelor. Odată îmi spunea cineva că Nu e, dom’le, petrecere fără manele! N-ar avea farmec! No shit?! Daaar… hai că am motiv de recunoștință – au trecut petrecăreții înapoi pe ceva mai ușor de suportat de subsemnata – Oi oi ooooi! Mulțumescu-ți, Doamne! Și ferește-mă de manele, rogu-te! praying

Din bucătărie … neee, nu mă convinge paragraful ăsta să merg într-acolo! E fereastra deschisă… 🙄

Cu ce sunt îmbrăcată … azi e de serviciu prosopul cel mov, tot mare și pufos, luat de la Monoprix în ziua când plecasem să cumpăr… nuștiuce. A fost coup de foudre și el, firește, ca orice lucru pe care-l iau în transă, fără să gândesc prea mult nici cât costă, nici ce voi face cu el… love struck

Citesc … am citit într-un final care e diferența între Dunhill (Fine Cut) și Rothmans. Așa că am decis să-mi schimb țigările, asta fiindcă încă nu-mi vine a renunța la obiceiul ăsta nesănătos. Pe astă cale țin să-l felicit pe Dan cel Hipertensiv pentru determinarea de care dă dovadă în a se lăsa de fumat! Daneee, auzi cum bat din pălmuțe? applause

Ceea ce aștept (sper) … să termine de cântat Maria Tănase Cine iubește și lasă… e frumoasă, da-i de jale, Doamne! Mai bine îndeamnă-i să pună Zi-i una mai săltăreață… Ei da, chiar de-i 03,33… 😐

Ce mai meșteresc … Cui îi arde de meșterit zilele astea? Aș meșteri eu, dar nu mă pricep, așa că o să-l aștept pe nenea Instalatorul să arunce un ochi critic și ca un prea-bine-cunoscător ce se află să-mi spună el De ce-mi picură apa pe gresie de la chiuvetă de fiecare dată când spăl ceașca de cafea? E de meșterit la scurgere? I don't know

AscultBrașoveanca… Ciudat playlist au copiii ăștia! Trecură la Mușamaua acum… și nu m-ar mira să aud și Dansul Găinii. Sau pe-al Pinguinului?! 😕

Unul dintre lucrurile mele preferate … să verific. Deformare profesională, deh! Cred că e cea mai documentată / verificată pagină de Jurnal – nah, recunosc, noroc cu Youtube, altminteri confundasem Mușamaua cu Mătura. Ei, se vede că n-am mai fost demult la o nuntă… pe vremuri, ehe, n-aș fi dat-o-n bară cu așa ceva. Singura-mi scuză e că de sus se-auzea doar instrumentală – nu tu cuvinte, nu tu search terms! 😳

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii dacă m-or lăsa zăbăucii ăștia de vecini, promit să mă odihnesc! Așa mi-am zis… Sună a socoteala de-acasă, nu? 😉

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

Ei, da… vă învit la o plimbare cu pași cuminți pe mal de ocean… 🙂

Nesomn…

… mi-e necaz pe vecinul turmentat care mi-a stricat somnul cu bătăi insistente la ușă. Asta ar fi fost cică după ce a văzut că a lui cheie s-a… defectat și nu vrea neam să-i permită accesul în camera lui. Care de fapt era a mea…

Nevermind… acum detest berea, vinul, ginul, votca, romul… și câte s-or mai fi inventat! Din cauza lor bântui acum pe net! Și am fel de fel de gânduri trăznite!

Unul ar fi cam așa… mi-ar plăcea să pot să adopt un pui de mâță. Așa… ca minunăția aia împrumutată ieri de pe blogul lui Cristi. Pare simplu, nu? Doar că mai nou trebuie să gândesc de cel puțin două ori înainte de a-mi permite luxul ăsta. Nu vreau să plec iar și să reeditez povestea lui Puff…

Și totuși… Ce zici, Moș Crăciun? Am vreo șansă? 🙂