Arhive etichetă: vineri

Surprizăăăă!

( … dor de ducă ➡ … )

Exact… dor de ducă-n lumea largă pe toate planurile – și profesional, și personal…

Mă tot gândesc de ieri că prea am eu pretenții poate, prea vreau ca munca să fie făcută cu spirit de răspundere… prea mă enervez când văd  că-și bat unii joc de timpul pe care ar trebui să îl aloce muncii ăleia făcute temeinic, astfel încât să nu fie nevoie să vină careva din urmă să repare. Cu ce costuri? Parcă mai contează asta… :mrgreen:

Într-o lume în care deja suntem simple înșiruiri de cifre și-n care banul primează în fața bunului simț, mă încăpățânez ca toanta să cred că înseamnă ceva temeinicia sau consecvența în principii elementare. Până și iubirea e uneori materialistă, nu? Că doar trece prin stomac, așa zice lumea… 🙄 Probabil când o să ajung la acel merge și așa! o să-mi cânte popa prohodul.

Pe plan personal, acest merge și așa! mi-a făcut azi o mare surpriză… Nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită, nu? 😀 Că la fapte bune pot încadra rămasul meu la birou peste program. Sau poate greșesc și chiar e păcat capital munca asta necapitalizată. Oricum ar fi, cert e că la intrarea în cameră m-a întâmpinat cu efuziune Marea Ruginie, revărsată din preaplinul Caloriferului. E drept că a fost și ceva bucurie în surpriza asta – fix pe malul mării cu pricina ședea cumințel și neatins Prelungitorul. asta e partea plină a paharului – partea goală a găleții am umplut-o eu cu elan muncitoresc și bătut mărunțel din buze la adresa ălora de au decis că e vremea să umple instalația cu apă fără să mai dea sfoară în țara… Multe le-am mai urat, că-s mărinimoasă, deh! 👿

Pe Sisif l-am trimis la odihnă, mititelul… l-am scos la lumină pe Hercule, că era vremea marilor mutări – am plimbat de colo colo paturile, plictisite probabil de prea lunga încremenire în mijloc de cameră – am avut așa un sentiment că mai e un pic și vin Sărbătorile… 😀

Așa-i – acum am terminat cu dereticatul, mutatul paturilor la loc, într-un cuvânt mi-i camera ca și nouă, altminteri n-aveam eu loc de scris… Dar tot am gând de ducă… Și pentru că încă nu pot pleca de-adevăratelea peste mări și țări, de nu dați de mine pe-aici vă spun că vă zâmbesc de după unul dintre norii ăștia pufoși de-mi fac cu ochiul și-mi zic Hai!… 😉

Colorado Springs

Hai că-i vineri deja și-i motiv de zâmbet! 🙂

Simplu…

( … din preaplinul epuizării… 😳 )

Simt că alerg… constant… ritmul ăsta alert și epuizant m-a transformat într-un fulg. Îmi zic totuși că e mai bine fulg decât fum – mai am picul de consistență măcar! Și apoi… în calitate de Fulg pot zbura hăăăt peste nori…

🙂 🙂 🙂

Gândul ăsta m-a purtat în timp și m-a făcut să-mi amintesc de un alt zbor, cumva un drum tot epuizant, dar materializat într-un zâmbet în prag de aterizare. Vedeam Norvegia de sus – un amestec de albastru, alb, verde… mult verde și roșu-grena. Frumoase locuri… 🙂

Să vă fie Vinerea ușoară ca un Fulg! 🙂

Cu gândul aiurea iar…

( … tentativă de înfometare a excel-urilor.. 😳 )

E rece… simt recele ăsta peste tot… așa că-n locul cerului plumbuit de nori pun culorile vestului care-mi cere răbdare. Iar peste aleile stropite cu lacrimi de cer arunc petale colorate de trandafiri ce-așteaptă răbdători să primească zâmbetele zgribuliților grăbiți de vântul toamnei. 😉

I-am pregătit zilei ce vine hăinuțe în culori de sărbătoare, furate din excel-uri semafor – mai nou devoratoare de timp… :mrgreen:

Să vă fie și vouă Vinerea zâmbet și culoare! 🙂

Nota discordantă

(… închideri vs deschideri ➡ …)

De-atâtea fețe triste și preocupate câte sunt în jurul meu de când cu schimbarea conducerii nu mai am starea de citit… am intrat acum câteva zile prin câteva curți virtuale și am realizat că-mi fug cuvintele de sub ochi, că gândul mi-e tot la ce se întâmplă prin școală. 👿

Mi-e evident că-s notă discordată în peisaj – n-am nici capul plecat – că nu-mi stă în fire să perii și nici nu tac, pentru că ar semăna cu un acord tacit referitor la ce se întâmplă și nu prea e cazul.  Azi i-am explicat femeii de serviciu de i-a spălat autoturismul personal al noii directoare că locul ăsta nu e o moșie a celor de la conducere. că salariul nu și-l primește din buzunarul personal al noii numite, așa cum nu-l primea nici din buzunarul celei debarcate la 1 septembrie. Că nimeni nu se naște și nu moare director sau mai știu eu în ce altă funcție. M-a amuzat când a lăsat să se înțeleagă că a făcut cu plăcere munca aia de nu-i era trecută în fișa postului… Eh, m-a amuzat e un fel de-a spune… sunt conștientă că femeia asta vrea să fie bine văzută. Ce nu știe sau nu vrea să realizeze e că va fi văzută doar ca o simplă slugă, dispusă să facă orice doar să-și păstreze locul. Mă-ntreb de i-l râvnește careva?! 😀

În fine, toate chestiile astea urâte de se întâmplă mai nou pe la școală, neliniștea celor din jur îmi fură din concentrare. Și se interpun peste excel-urile mele colorate de început de lună… Așa că să nu vă speriați că nu mai trec pe la voi – trece nebunia închiderilor, a inventarierilor și-a altor invenții contabilicești și gata – internetul să mă țină, că nu s-a inventat încă gardul îndeajuns de înalt pentru mine! 😉

P.S. Azi am umplut butoiul ochi cu zâmbete, spre nedumerirea colegilor… nu le-am mai zis că toată ziua mi-a zbârnâit în minte Pure Morning și A friend in need is a friend indeed! 🙂

Mai spun doar Să vă fie vinerea pură și zâmbitoare! 🙂