Arhive etichetă: Yanni

Efemer

Revenit numai ce de pe târâmul viselor, Scepticismul se trezi iar într-una din zilele pe care el le definea a fi ciudate. Una din acele zile în care i se făcea brusc urât de căminul lui. Și foame... Mintea, domeniul acela vast pe care-l moștenise de drept cu muuultă vreme-n urmă, i se părea dintr-o dată o cămăruță prea îngustă și prea searbădă care-l sufoca. Foame-i era de ceva nou, de nu-știu-ce, de… Se ridică din puful care-i legănase somnul, știind că iar îi va fi altfel ziua. Parte perfectă, parte prea repede trecătoare. Amăgitoare chiar… La naiba cu ziua asta!

Din reflex se trezi ajuns lângă masă și odată așezat pe scaun privi chiorâș și trist bucatele. Minciunele de tot felul, mai uscate, mai pufoase, îl așteptau cuminți pe platouri… În zilele obișnuite n-ar fi strâmbat din nas la vederea lor – învățase de-a lungul vremii că nu se face să judeci nimic doar după aparențe. Le-ar fi testat pe rând, le-ar fi analizat gustându-le. Cu riscul de a se rotunji, e drept… Azi, clar, n-avea poftă de ele. Normal, prea mult dulce strică…

Caracteristica zilelor ciudate era curiozitatea de a-și vedea imaginea reflectată într-un ciob de oglindă. Curiozitate nesatisfăcută, altminteri. Se intuia a fi rotofei, dar nu avea idee în ce măsură. Poate peste poate?! îl cam chinuia și-l obliga să-și treacă mâinile în grabă peste liniile ce-i conturau silueta. Realiză că mai crescuse… un picuț doar și se puse pe cale. Iar. Spre Poarta Sufletului. De când se știa, în zilele ciudate asta ajungea să facă mai devreme sau mai târziu. Crescând, învățase că tărăgănarea nu-și are rostul

Grijuliu, încuie ușa și puse cheia la locul ei. Sub preș. Partea asta de ritual o învățase de pe vremea când era mititel. Ei da, fusese și el odată mic, nu mai ținea minte când fusese asta… Nici atunci și nici acum nu vedea rostul Minții zăvorâte. Întrebase în stânga și-n dreapta, dar nimeni nu-i dăduse un răspuns care să-l dumirească, așa că hotărâse să păstreze Obiceiul până-și va căpăta Certitudinea. O exista așa ceva?!?

Mâine. Există mereu un mâine pentru răspunsuri… Acum se grăbea. Spre Locul unde nu-i era de trebuință cheia. Singurul lucru pe care îl mai făcea în zilele ciudate era drumul într-acolo. Cu speranța nesăbuită că și-ar putea schimba casa. Ar fi dat oricât să schimbe vastul Minții pe căldura Sufletului. La capăt de drum trebuia să îl aștepte aceeași ființă mică, parcă din ce în ce mai mică, în același colț de Suflet. Asta-i potolea foamea de nu-știu-ce Scepticismului. Nu-i știa numele ființei. Oare l-am aflat vreodată?! se pierdea de-ndată ce întâlnea ochii mari, rotunjiți de fiecare dată a mirare. Și el, prea-rotofeiul Scepticism, se topea într-o amintire parcă din ce în ce mai îndepărtată. Fluture-Fulg, efemer oaspete într-o lume mirosind a verde crud, alb, galben și poate a mov de primăvară…

Jurnalul unei femei simple – 8

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Jurnalul unei femei simple

Pentru astăzi 16.11.2013 ora 02:00

Afară … ei, da! E-o beznă de-ți bagi cu succes deștele în ochi! Asta dacă nu optezi să le bagi omenește adânc în buzunare, să grăbești pasul și s-ajungi acasă la căldurică, că-i și rece pe deasupra! În lipsa ălor trei surse de încredere – deși îmi zic că tare bine mi-ar fi prins să mă creadă lumea pe cuvânt 🙄 – am deschis fereastra să mă documentez temeinic, că nu se face să scriu în dorul lelii, să mă fac de poveste prin lume! 😳

Mă gândesc … că nu i-am mai văzut pe băieții soră-mii de peste un an… Săptămâna asta a fost mare pentru ei – cel mic și-a aniversat ziua de naștere pe 10, cel mare și-o va serba azi. Mă gândesc eu serios că mi-e dor de-o petrecere cu zăpăciții ăștia. Sau măcar de-o joacă pe covor ca-n vremurile bune. Cine m-o fi pus să vin la București?! 👿

Din locurile de unde învățăm … să zic de filme? 😕 să nu zic?! Scriu până nu mă răzgândesc – ieri mi-am băgat năsucul cel curios în Jurnalul lui Dan. Tărășenia cu filmele de la el mi se trage, nah! Adică de la pozele lui cu fete de-i fac cu ochiul – mereu două, altminteri cum? 😛 N-am putut să aleg acolo între Lisbon și van Pelt, fiindcă eu aș fi răspuns pe loc Jane! Dragul ăsta de Simon Baker l-am căpătat după ce l-am văzut pentru prima dată în Sex and death 101. Din filmul ăsta am învățat eu că nu e bine deloc să știi ce te așteaptă! Daaa… e capcană avantajul ăsta! 😉

Sunt recunoscătoare pentru bărbatul din viața mea care mă pune de-o săptămână să-i gătesc câte ceva seară de seară! Aaaa, nu e de dat cu presupusul și nici nu e cazul să mă compătimiți c-aș fi intrat la stăpân! 😆 Asta e titulatura pe care și-a atribuit-o artistul de Mihăiță, băiatul fostei mele colege de birou. Cel cu desenele pe care le-am expus prin fiecare cameră în care mi-am mutat bagajele anul ăsta de-a trecut… Desenele sunt și acum la locul lor, iar el e mândru de asta! Și e la fel de mândru în fiecare seară când punem țara la cale și stabilim ce gătim mâine?! Mi-e drag piticul ăsta… 🙂

Din bucătărie … astă seară i-au invadat miresme de clătite pe vecini. Buneeee! Cu gem de prune… o minunăție! E drept, am cârcotit că o să îmbătrânesc lângă tigaia aia, de-i înmuiasem inima lui Mihăiță – care căsca și el de zor – și mi-a propus să isprăvim operațiunea înainte de vreme. Din asta am tras eu concluzia că băieții pot fi înțelegători când vor ei, dar mai ales când le dă târcoale Moș Ene! 🙄

Cu ce sunt îmbrăcată … nu pot să spun, că mă va obliga apoi WordPress să-mi trec blogul la privat… dar sunt îmbrăcată, pe cuvânt! 🙂

Citesc … varianta finală a unei „cărtișici” frumoase care așteaptå reeditarea. Mi-s hotărâtă să o și termin, în pofida faptului că autorul m-a cam luat din balon și mi-a zis de la obraz că nu crede că voi isprăvi de citit la vreme. Ha, la pariu că m-a necăjit înadins! :mrgreen:

Ceea ce aștept (sper) … soare, mare, nisip, concediu… reconcilierea cu Moș Ene și cu Moș Crăciun, plus înțelegere de la Moș Nicolae… 😳

Ce mai meșteresc … referate… trebuia să scriu cuvântul cu majuscule, că sunt adevărate opere de artă lăsate în dar onorabililor cititori de la ANAF. Va fi imposibil – zic eu, ca un Bursucel pre(a)văzător ce mă aflu – să nu fie remarcată eleganța stilului în care au fost pritocite! Apăi să le citească – mie mi s-a acrit de meșterit, măcar atâta bucurie să am! 😛

Ascult … Yanni 🙂 Yanni 🙂 … Yanni 🙂

Unul dintre lucrurile mele preferate … să văd un copil zâmbindu-mi. Săptămâna asta am fost răsfățată chiar! 😉

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … n-am… cred că e singurul mod în care aș putea să mă liniștesc un picuț. Cred… Sper din tot sufletul… Așa o să pot testa un progrămel, o să vedeți voi ce minunăție e… 🙂

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

Ei, da… sunt mai multe imagini – fărâme de zâmbet sub cer de noiembrie. Pentru fiecare câte una… 🙂