Provocarea

Oare cât de liniştit ai putea deveni la un examen de contabilitate, scriind în loc o poezie?

Dacă aș fi citit întrebarea asta acum 3 ani mi-ar fi sunat ca o nebunie. Contabilul din mine ar fi ripostat. Păi cum altminteri? Contabilii sunt ființe cu înclinații vădite spre matematică, logică… or fi urâcioșii firmei, dar sunt teribil de responsabili! Nu și-ar periclita ei reputația, aventurându-se să ignore o demnă și sfântă înregistrare contabilă în favoarea unei poezii! Nici de-ar fi vorba de Odă în metru antic… Așa aș fi zis, pe cuvânt!

Acum… altfel stă treaba… am divorțat o dată de contabilitate, așa că aș scrie liniștită și o epigramă sau o poezioară haioasă… Ceva ironic, oricum! Poate aș desena și o floare, ceva care să le bucure privirea… Bine, lucrarea ar cuprinde – pentru consolarea economistului din mine – și rezolvările de rigoare, că doar nu degeaba l-am plimbat la examen! Și chiar dacă mi-ar descalifica lucrarea pe motiv de semn vădit tendențios, tot n-aș avea regrete – se spune că orice poartă închisă îți deschide alte două uși!

Cred că totul ține de cât de rigid sau flexibil poți fi. Înainte îmi lipsea – vorba unui amic – doza de sictir… Acum știu că viața poate fi frumoasă și nu se rezumă doar la cifre, rapoarte și legislație pritocită pe genunchi. Viața presupune să te înconjori cu oameni plăcuți, să faci ceea ce îți place și din când în când să îți permiți o mică nebunie, ceva de care să-ți amintești și care să îți deseneze zâmbetul pe față. Am eu ce am cu zâmbetul ăsta! 🙂

Îmi lucesc ochii la gândul unei astfel de trăznăi… de mi-ar permite timpul, le-aș înveseli corectura lucrării cu În jurul unui divorț a lui Topârceanu… Dacă-i bal, bal să fie! 😀