Gând în Gând

Știu, poate părea ciudat – lumea scrie frumos despre Sărbătoarea Națională, iar mie îmi zburdă prin minte o analogie bizară. Nah, fiecare cu piticii stolul gândurile lui…

Cred că am mai scăpat pe ici – pe colo că atunci când intru în contact cu Apa îmi vin fel de fel de idei în vizită, care mai de care mai năstrușnice. De data asta-mi spălam ceașca de cafea. Și nu știu de ce, dar mi s-a făcut dor de vocea lui Adrian Pintea pe care muultă vreme din… naivitate – ca să nu spun neștiință 😳 – i-o atribuiam lui Mircea Cărtărescu. Așa-mi închipuiam eu că trebuia să fie vocea celui de-a iscat așa rânduri frumoase… 🙂

Nu mai verific, dar cred că anul trecut o asemănam pe România cu o fată frumoasă, dar oropsită de soartă. Și de aici a pornit gândul….

E Ziua României, nu? Câți, oare, o iubesc cu-adevărat? Câți, oare, au expus-o și au compromis-o, ca mai apoi să o caute, să o sărute pe obraji, scornind cuvinte frumos meșteșugite doar ca să obțină ceea ce-și doresc și-apoi s-o arunce iar în negura obscurității? Și e vreunul căruia să-i fi refuzat ea bucuria de a fi Acolo la nevoie? Prea seamănă România noastră cu o Femeie…

Avem o țară frumoasă, nu? Mai trebuie doar să învățăm să o prețuim zi de zi, nu doar o dată în an. Cu atitudine. Cu un NU spus celor ce-și bat joc de darurile cu care a fost înzestrată. Că-i mare păcat să se aleagă praful de ea… Și merită și ea să-i înflorească zâmbetul, nu? 🙂