Te pup… Prințesă Gumiță!

(… cu mai puțin Pa pa! la început…)

Daaa… numai ce vorbeam ieri noapte de muzichia asta (am descoperit dimineață că așa-mi place de azi s-o numesc 😀 ) și spuneam că simplul și banalul pa pa! deja mă obligă prin nu știu ce mecanism bizar să adaug în gând (că nu se face spus oricui, oricând) te pup!

Știu eu un Cineva care m-ar întreba direct, fără să mă curețe de coajă Te-ai țăcăniiit??? 😆 Ei, da, probabil că mi-a lucrat undeva în subconștient, în același mod în care m-au agresat și desenele animate cu Prințesa Gumiță! Adică da, mă trezesc lălăind o melodie stupizică, dar am măcar consolarea că nu mi-s singură în necazul ăsta! 🙄

Diana, cu mai multă răbdare, a disecat și analizat fenomenul – eu doar mă limitez pe fugă să scap cumva de pacoste. Ca la psiholog – te duci frumușel, îi torni în ureche toate cele verzi și uscate de te bântuie pe tine și-apoi îți iei tălpășița – după tine potopul, că deja nu mai contează, aia-i meseria lui!

Singura consolare care îmi liniștește conștiința e că pagina asta, substitut al hârtiei, suportă orice! Și că de dă nas în nas careva cu muzichia asta o poate opri la vreme din cântat. Nu-i canal TV setat de te miri cine, pe ce criteriu numai de el știut!

Vă pup și vă spun pa pa!  Prințesă Gumiță și J.Yolo, că prea mă chinuiți de ceva vreme! Poate scap așa de na na na-na-na na și de la-la la la la laaaa…. , că-i prea de tot! 😳