Jurnalul unei femei simple – 18

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Pentru astăzi 12.06.2014 ora 23:35

Afară … ca să nu mă dezmint am aruncat văl de noapte. Sus-sus de tot Bunul și-a ornat grădina cu licurici și îngână ușor un cântec de leagăn pentru Somnorici…

Mă gândesc… ei, e o mică problemuță aici – nu-mi pot ordona gândurile! Zici că au fraternizat și luat lecții de la șuvițele mele rebele. Și pentru că nu le pot struni încerc să le ignor. Mi-e dor de un gând zăpăcit, care să-mi înveselească peste poate starea. Și-mi repet că sigur e pe undeva pe acolo, da-i pun piedică bezmeticele de-au provocat debandada!

Sunt recunoscătoare pentru… că încă mă plac copiii. Și asta denotă că mi-s pe-aceeași lungime de undă cu ei, da? Asta mi-i pe plac. Pun bile albe-n sac cu duzina la capitolul ăsta și mă simt al naibii de bine în pielea mea!

Din bucătărie… dacă e să fiu sinceră – și-aș fi neam prost dacă nu aș face-o – uite de-aia m-am apucat eu să scriu astă seară Jurnalul! Să mă dau mare! Da da… să nu las nelăudată amintirea ziulicii în care am gătit. Supă-cremă de linte, chestia de care se îndoia o cineva că s-ar putea apropia. Și nu numai că s-a apropiat, dar chiar a și cerut a doua porție! Hai, știu, gurile rele ar zice când ți-e foame, mănânci și pietre! Ignor, zău, răutățile de genul ăsta și zic – azi supa a fost bestială! Să se consemneze, dom’le, că de ceva zile toooot gătesc! Eu, Bursucelul… Și gătesc mâncare, nu bradul! Parcă vezi că mâine-poimâine mă și îngraș! 

Cu ce sunt îmbrăcată … rochie roșie cu flori albe – încă-mi mai vine, așa că o să profit de ea câte zilișoare s-o mai putea. Deși… uite, mi-ar fi plăcut ca rochia să-mi fie albă cu maci roșii. Da, știu, exagerez cumva cu macii… Da-s frumoși, cui nu-i plac? Și-atunci… dacă vedeți o rochie cu maci, dați-mi de veste – eu nici n-am văzut și nici răbdare să caut nu prea mai am…

Citesc … mi-s setată pe știți voi cine! Setată am zis? Corectez cu blocată,  că deja m-apucă jalea. Nu-ș ce blestem o mai fi și ăsta?!

Ceea ce aștept (sper) … să fiu dezlegată de vraja asta ce nu mă lasă neam să trec de Ispita de a exista a  lui Emil Cioran. Visez la tomurile pe care le-aș putea parcurge de-aș trece odată și odată de hopul ăsta!

Ce mai meșteresc … păturica lui Mihăiță. Pe care o voi termina înainte ca el să atingă vârsta majoratului. Nah, că mi-am luat marja de rigoare! Bine că el încă nu știe care-i termenul de finalizare pentru proiectul ăsta…

Ascult … Familia Chiț-Chiț a lui Ion Pas. Ascultăm. Eu și Clara. M-a păcălit și-n astă seară să doarmă la mine. Așa că mi-am zis că nu i-ar strica o povestioară frumoasă. Nici ei, nici mie!

Unul dintre lucrurile mele preferate … să mă joc. Indiferent ce-aș avea de făcut, îmi iese perfect dacă o fac în joacă. pe cuvânt!

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … ei, la capitolul ăsta mă cam încurc. La ce bune sunt planurile neduse la bun sfârșit? Apoi, parcă am mai spus-o odată cred – la ce bun să-ți faci planuri? Dacă n-ajungi în târg, ce rost are să-ți faci socotelile acasă? Deci, fără planuri pentru week-end – e mai cuminte așa… Urez în schimb altora Petrecere frumoasă!

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

Privind zilele trecute Roata asta mi-am zis că e mare lucru să te simți la înălțime zi de zi, fie că ești în vârf sau la baza piramidei. Știu că nu e ușor, dar sunt sigură câ nu-i imposibil. E nevoie doar de un strop de îngăduință față de tine însuți…