Arhive etichetă: arc de cerc

Arc de cerc

Rătăcind mânată de dor prin Labirintul Amintirilor căutam cu înfrigurare o urmă a trecerii tale.

Obosisem și o pală de îndoială îmi atingea umărul fără pic de sfială.

Gândeam că poate m-am amăgit și-o fi poveste că mi-ai fost în toate…

Visasem doar?

Aievea sa-mi fi fost cândva alături? Aveam cu-adevărat habar?

Iluzie mi-ai fost sau Adevăr?

Verdele crud – măr pe care încă nu îndrăznesc să îl ating – îmi murmură obsesiv să nu-ți sting nicio speranță, ci doar să încerc să-mi încrustez cuvintele-ntr-un  arc de cerc

Arc de cerc

V

Uitasem… Tocmai eu, cea căreia din vreme în vreme cineva îi amintește că este posesoarea unei memorii de elefant… 🙂

Și totuși… Memoria este cea care ne joacă de cele mai multe ori feste. Aș putea pune pariu că nici măcar elefantul nu ține minte primii pași. Nu știu de ce în memoria colectivă stângul este pus pe calapodul strâmbului, iar dreptului… ehe, i se conferă atributul perfecțiunii.

Inechitabil, aș putea spune.

Drept – Stâng…

Bine – Rău…

Frumos – Urât…

Lumină – Întuneric…

Întregul n-ar exista fără stâng – i-ar fi ciuntită însăși noțiunea de perfecțiune.

Normalitate? Posibil, până dai nas în nas cu stângaciul – el e singurul în măsură să contrazică, să rescrie și să redefinească sistemul de referință. Cu stânga, nu cu dreapta! Ar putea privi eventual cu îngăduință grija dreptaciului de a respecta obiceiul pășitului. Și ar zâmbi ironic, amintindu-și de impactul superstiției. Pentru el nu e o problemă să acorde întâietate stângului la purcederea prin blidele împrăștiate pe drum. La drept vorbind fac și ele parte din decor. Ca și gropile…

Pot spune că stângaciului nu i se pare dreaptă uniformizarea. Dar încearcă din vreme în vreme, când îi este evidentă discrepanța, să se adapteze și el cumva. Stângaci, firește, altminteri cum?! Nici nu i-ar ieși perfect lucrurile altfel…

Nu e anormalitate, copil, e doar excepție… Ăsta a fost răspunsul dat la întrebarea încurcată pe care mi-a pus-o odată demult un pui stângaci, necăjit și puțin încruntat. Arc de cerc au desenat pistruii a zâmbet atunci. Nici acum nu m-ar lăsa sufletul să oblig pe cineva să facă altminteri de cum îi e felul.

Azi, cu stângăcia, i-am cam uzurpat locul Bursucelului. L-am lăsat dormind. Dacă aș privi peste umăr, probabil aș vedea cu coada ochiului un zâmbet. Bursucelul ăsta… nu, nu l-aș schimba cu nimic! Dar nici nu l-aș trezi acum.

Așa că urarea de

Bună să vă fie dimineața asta a asfințitului de an! 🙂

va fi semnată simplu Doina

P.S. V… uitasem de aniversare… WordPress mi-a amintit pe 28 decembrie de cei 5 ani trecuți cu rânduri așternute sub auspiciul stângăciei Bursucelului.

Inside

( nevoie acută de alb ➡ )

Asociez Bucureștiul mizeriei… știu că e nedrept pentru el, dar de anul trecut asta înseamnă orașul ăsta pentru mine. Minciuni, ipocrizie, manipulare, caractere mizerabile, însingurare, gri… :mrgreen:

Toate astea converg spre Nevoia de alb

Vreau adevăr, onestitate, spirit de echipă, oameni frumoși sufletește, simplitate, joc de lumini pe un spațiu imaculat … Vreau Aurora Boreală! Vreau prea mult? 😳

Vreau… vreau… vreau… Așa-mi încep săptămâna cea nouă! Până atunci vă las în dar un arc de cerc din Curcubeu… 🙂