nod în papură | Bursucel's Blog

( … sau cum am rămas cu ochii în TV… 😯 )

N-am dat bir cu fugiții! Nuuuuu! Pe cuvânt! Am pățit-o, doar… chiar urât de tot! 😳

A fost cam așa… Când am ajuns la București, prima și prima dată am zis: Net am? Că eu fără net nu stau aici! Hotărât, nu conta nici mâncarea, nici cazarea, nici volumul de muncă! Drept e că oamenii au făcut tot posibilul să-mi îndeplinească pretențiile și să mă facă să mă simt în largul meu. Adică, până la urmă puteam să aduc și o lighioană în cameră, numai să nu cârcotesc că vreau să plec… Ba au mai încercat să mă scoată și-n oraș… la club. Dar cum au văzut că nu mă dau în vânt după așa răsfăț, m-au lăsat în plata mea. Nu m-a impresionat nici TV-ul din dotarea camerei pentru care se uitau cam șui la mine vecinii (semn de boierie, deh! :mrgreen:), nici patul ăl mare de pe mijloc – că era firesc să arate camera așa! Dar mi-am frecat mânuțele în semn de bucurie – aveam Net – era ok! Iar e drept că mai târziu am descoperit că e vai de mămăliga lui, dar eu sunt tolerantă deseori – recunosc, ăsta e cusurul meu! 😛

Ei, dar nimic nu durează o veșnicie, nu?! Așa că Miercuri, cum-necum (nu mai fac săpături acum gen De ce? Cine? Cum? 👿) am rămas fără net! Asta e! mi-am zis Am cutezat, bre, să grăiesc în Miercurea fără Cuvinte… O scot eu la capăt, că nu-i sfârșit de lume! Și nu era, că nu mă puteam plânge decât de lipsa timpului…

Eh, toate bune și frumoase până sâmbătă, când mi-a plecat copilul din prea mult dor de Tulcea. Și pe la 16,00 s-a pogorât peste mine Prima Belea! Recunosc – am tras o fugă la birou cu gânduri de scăpare! Fără urmă de infatuare zic cu mâna pe inimă Îmi merge mintea, zău! Ce-mi trebuie? Net, bre, net, mai întrebi?! Cum rezolv? Abonament! Al meu de data asta! Oamenii ăștia de-și zic operatori pe la furnizorii de internet nu au habar cât de serios e Bursucelul, zău! M-au luat la întrebări ba de mutație, ba de adresă stabilă… Noduri în papură! 👿

Așa m-au enervat cu bețele în roate puse, de m-a apucat tusea aia ce-o am când mi-s stresată aiurea… 😦 Tusea asta mi-a mai pus o dată capac, de m-a trimis fără drept de veto la orizontală… A doua Belea a fost spatele – apăi așa-mi trebuie de staaau pe scaun toată ziulica! Alea 5 minute făcute ieri din birou până acasă au fost secole de pășit cu grijă, de parcă aveam în brațe ditamai stiva de cofraje de ouă! M-a privit lung Agentul de pază, mirat că răspund monosilabic și chinuit la urarea de Zi bună! A-ncercat – de data asta fără succes, nah! 😛 – Portarul să afle ce și cum mă obligă să fac pasul piticului… Portarul ăsta o să moară de curiozitate, cred… 😀

Acasă Liniște! Mult prea chinuitoare liniștea asta și prea devreme pentru somn… Spatele-mi spunea Nah, satură-te! Mai stai ore în șir pe scaun fără să te gândești la mine? Mă mai ții data viitoare în curent? Urâciosul… Nici o poziție nu-i era pe plac. Și nici nu l-a îmbunat ca data trecută Puterea Ursului. Am vrut să citesc – nu m-a lăsat. Pe scaun nu-i plăcea, la orizontală nici atât! Pisici! Am aprins TV-ul! Mdea… am făcut fix ce nu-mi place, dar am zis că nu pot sta doar eu cu mine pe muțește! Nu-i deloc ușor… 😳

Așa că ieri am fost informată cât pentru o viață întreagă – ba despre frecușurile din Coaliție, ba despre cazul lui Berbeceanu, ba despre pui, șobolani, cutremur, evaziune fiscală, salmonella, DNA, FMI, numerologie, psihologie, vrăjitoare… Ce lume, Doamne! Și ce bine-mi era mie neinformată! 😛 Singura chestie care m-a prins am găsit-o pe Animal Planet. Exact, era vorba despre pisici! 😉

Într-un final am adormit cu TV-ul… Acum nu știu dacă lui îi datorez motivarea de la trezire, dar cert e că am mers frumușel la Vodafone azi, am așteptat… cât de răbdătoare am putut eu aștepta, mi-am modificat abonamentul și mi-am luat stick-ul de net. Măcar acolo nu m-a chinuit operatorul cu întrebări despre mutații suferite… Ba a avut răbdare să despicăm firul în 444 la capitolul Vreau un net mai bun de data asta de la voi, da?!

Dintr-o belea am scăpat deci mulțumită TV-ului. Așa că de azi îl las iar să hiberneze, să nu se epuizeze, mititelul! 😉

Spatele încă face pe nebunul, așa că îl ignor stând pe scaun și scriind… Ori la bal, ori la spital! Dar mai bine la bal, că medicii-s supărați și cred că nu-i de stat pe lângă dânșii acum… 😐

Important e că mi-a revenit zâmbetul, că doar nu mor caii când vor câinii – asta-i clar! 🙂

Cred că în fiecare meserie există un ceva care provoacă emoții… un fel de Pat al lui Procust, etalon care dă fiori, căutătorul de noduri în papură…

Dumnezeul Contabililor este ANAF-ul… de El se tem cel mai tare nu pentru că au ei ceva de ascuns, ci pentru că e Atotputernic. Și năzuros. Și mai ingenios decât o soacră pusă pe rele. Și mai ales lacom… are buzunarele mai largi decât ale unui popă de țară, pus pe chiverniseală. Mai largi, dar pare-se că și mai descusute – oricât ar primi, tot îi puțin și n-ajunge!

În fine, nu o să-mi expun aici chiar toate sentimentele nutrite față de El. Eu nu prea-L recunosc, deși am avut o strânsă și lungă relație – constrânsă altminteri. Mi-a pus inima pe jar, mi-a dat fiori, nu L-am refuzat niciodată când mi-a cerut ceva sau m-a chemat, oricât de absurdă i-a fost dorința… N-a știut să mă facă să Îl iubesc, ăsta îi păcatul capital! Și nici supușii Lui n-au putut să-mi oprească șuvoiul cârcotelilor când am avut ceva de spus… Un simplu Ssssst nu-i îndeajuns pentru mine!

Și ca un veritabil necredincios I-am vânat greșelile, I-am ironizat bâlbâielile, L-am persiflat, am spus bancuri pe seama Lui, I-am înfruntat supușii… multe ar fi de spus și cine mă știe ar putea confirma blasfemiile-mi la adresa-I… Nu mă pot abține, ăsta e cusurul meu! Dar vin instant și natural… ar fi păcat să le reprim, ce-am de pierdut?

Știu, o să mă ardă iar la buzunar, o să mă oblige să aleg o vacanță rezonabilă ca preț și locație, cu gândul la birul pe care mi-L impune sau – mai rău – să renunț de tot la ea…

Și ce dacă? Facă-se voia Ta și mai na una! Că e cu drag și din inimă… mi-a fost pe plac, m-am prăpădit de râs la vederea-i și mi-am zis că nu e de lăsat! Simpatic, deh, ca orice pamflet! 😀