Arhive etichetă: răbdare

Trifoi, Morcovi și Saturn

Nu cred că s-a inventat încă apa sfințită care să mă ferească de obiceiul prost de a-mi bate cuie în talpă. Și chiar de s-ar inventa, nu cred că 2 litri pe zi mi-ar fi de folos. Că eu mi-s cam extrovertită și când mi-e a spune ce-am pe limbă nu mă oprești și pace bună! Ei, de eram Bufon la Curte, mai treacă-meargă! Unii ar fi râs, alții ar fi zis lasă, n-are toate țiglele pe casă, e de-nțeles… și furtuna ar fi trecut cât ai bate din palme, așa cum treceau pe vremuri ordonanțele asumate pe bandă rulantă. thumbs up

Bine-bine, dar ce-are-a face apa sfințită, bufonu’ cu trifoiu’, morcovu’ și inelatu’ de Saturn?! Poate doar lipsa țiglelor explică legătura?! rolling eyes Sincer, până acum jumătate de oră n-aveau nimic în comun. Până m-a trimis Aghiuță din click în click la Planete, ca să pricep, dom’le, cine și cum mă guvernează. Adicătelea de ce talpa mea colectează cuie! sigh

Tot sincer tre’ să recunosc că nu prea am priceput eu mare lucru din polologhia de acolo – din start refuz să iau în considerare posibilitatea limitării și pun în cârca orei înaintate eventualele-mi… nedumeriri, nah… Asta până am ajuns la explicațiile din dreptul fiecărei planete. Ajungând la Mercur am aflat eu că – vreau-nu vreau – mi-s laolaltă cu trifoiul (că doar nu degeaba zic eu că mi-s norocoasă) și cu morcovul (no comment, da?! no talking ). Am clătinat din cap, am tras linie și mi-am zis că asta e, mi-s o Fecioară care comunică poate prea mult și-ar fi cazul să mai temperez asta. Cum…?!  I don't know Și nu mi-am terminat bine gândul c-am dat cu ochii de Saturn. Ete de-aici mi-ar fi scăparea! Că numai el, inelatul și drăguțul, știe cum să evidențieze (citez) limitările la care sunt supuși oamenii, mentalul concret, valorile timpului și-ale răbdării, testele spirituale de evoluție care obligă ființa să-și conștientizeze propria karmă și să se integreze în armonia universală.

Toate bune și frumoase, că eu îmi doresc și răbdare, și armonie universală… și tare mi-ar plăcea să îl însoțesc pe Saturn ăsta și cu morcovu’, și cu trifoiu’. Partea proastă e că nu el mă guvernează și probabil de-asta mă și ține la distanță… d'oh

space-images_237835914Sursa foto

Cam așa mi-s eu cu Saturn… Acum, ca să nu par Bursucel de neam prost, nu vă-ntreb de e cineva care are trecere la dânsul și nici nu cer înlesnirea unei întrevederi. Mă rezum la a-l fixa cu privirea deocamdată, poate s-o simți el și-o da semne. Asta de-o vrea morcovi și trifoi… Vouă nu vă dau morcovi, că tare mi-e că fiecare are cultura lui. Dar trifoi din cel ce iscă zâmbete puteți lua – e numai bun de acoperit ceasuri de marți! good luck happy

Azi… Nonculoare

Nu, nu mai ai răbdare, știu… Îți pare totul fad și ți-e pustiu, iar din cuvintele-ți am intuit că ale mele straie pline de culoare îți seamănă-n suflet doar dorul ce te doare. Zâmbesc a întristare unui gând ce îmi îngână abia șoptit  Mai știi, poate-i e dor de gri?!

Socoți că sărbătoare azi ți-ar fi de-aș lepăda și ultima culoare? Așa poate-ai zâmbi? Te bucură de gri-n întreaga lui splendoare…

Aștept o dezlegare de la tine, că nu mă prinde griul, știi prea bine…

P.S. Și de-astă dată orice-asemănare cu personajele reale e întâmplătoare.

Un altfel de Jurnal

Unul din lucrurile pe care mi le-aș putea reproșa ar fi faptul că nu mai știu să mă trezesc dimineața decât pentru a fi la vreme la birou… Îmi lipsește liniștea aceea spartă de triluri vesele ce răzbat parcă de nicăieri… Îmi lipsește zâmbetul începutului, acela care apare din senin ca un curcubeu… N-am mai văzut un curcubeu de nu mai știu când…

Am încercat să alung gândurile astea pe la 15,30 cu stropi de apă rece, în așteptarea apei clocotite pentru cafeaua de bună dimineța! Apoi am încercat să le înăbușesc în aburii de cafea proaspăt făcută… Apoi mi-am zis că poate au poftă de ducă dacă voi privi pe fereastră… Ignorând semnele civilizației, peisajul e chiar adorabil – liziera de alb și verde tivește cortina de azuriu infinit. Pentru desăvârșire, aș șterge cu guma stâlpul acela vopsit în bronz-argintiu, tivit în capăt cu 3 dungi roșii intercalate cu 2 albe! N-am gumă însă, așa că las la locu-i însemnul progresului tehnic

Dorința mi-e topită în vânzoleala de pe alee. E un exod al trolerelor cenușii. Aștept unul roșu și-mi spun că e posibil să nu apară. Asta ca să-mi piară eventuala dezamăgire. Alung așteptarea în huruitul rolelor de-un negru colbuit și-mi clătesc privirea cu veșminte colorate. Miroase a Primăvară…

Ar trebui să gătesc e gândul care mă aduce cu picioarele pe pământ… Simplu și de post. Necondimentat… Aleg de data asta un orez brun și ciuperci. Arunc pe ascuns în apa în care fierbe orezul o ceapă mică-mică și sper din tot sufletul ca Ale să nu se prindă că a existat acolo. Nu-i place ceapa… Privesc cu jind la borcănelul de la Ikea în care doarme cumințel Curry. Îl las visând la vremea când se va însoți cu orezul. Poate data viitoare. Nici curry nu-i place Alexandrei… Aleg Pătrunjelul. Ar fi păcat să se îngălbenească de așteptare… Sotez ciupercile, le amestec cu orezul, presar pătrunjelul et voila! E gata… Îmi zic că aș putea scrie Jurnalul, ca o femeie simplă ce mi-s și mă întorc lângă Fereastră…

I wake up  in the morning and I wonder… o ultimă frântură culeasă din zgomot de fond ce însoțește trecerea unei mașini roșii. Hmmm… nu știu melodia, dar nu-i sfărșitul lumii asta! Găsesc răbdare pentru căutare cu un Dear Google, please search…

Găsesc răbdare și pentru ascultare…

… și scriu. Firește, nu fila de Jurnal de femeie simplă, dar mă consolez cu ideea că totuși e tot un fel de Jurnal…

Jurnalul unei femei simple – 17

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Jurnalul unei femei simple

Pentru astăzi 28.02.2014 ora 23:48

Afară … mai e un picuț și-i miez de noapte. Jurnalul ăsta parcă trebuia scris vinerea? Am uitat regula… 😳

Mă gândesc … că azi am fost la 3 uși distanță de-al meu șef și totuși nu ne-am văzut. Aaaa, nu plâng pentru asta… doar mă gândesc că putem trăi în aceeași vecinătate și totuși putem să nu ne intersectâm privirile sau replicile… don't tell anyone

Sunt recunoscătoare pentru … că parțial numai ce mi-am revenit dintr-o chestie tare urâcioasă. Și pentru că nu știu ce mă așteaptă în viitorul apropiat… 🙄

Din bucătărie … au răsunat râsetele vecinilor. Aha! Încă un pic și pot organiza Master Chef. Chiar Mister Chef! 😆

Cu ce sunt îmbrăcată … blugi, bluză neagră muuult peste talie – ușor decoltată, cât să se vadă nelipsitul meu lănțișor de argint și pandantivul ce seamănă cu 2 fine verighete de nepurtat. Mâna dreaptă poartă cu respect Inelul de argint cu sidef (ăl de-aduce cu o verighetă) și Brățara din coral și safir. În picioare – șosete negre și papuci asortați cu blugii, adică bleu … Mdea, ce-or fi căutând Papucii în tabloul ăsta? d'oh

Citesc … ce-am scris mai devreme și parcă aș șterge un paragraf-două. Dar ce farmec ar avea reeditarea? whistling

Ceea ce aștept (sper) … să treacă săptămâna mai repede, să-mi revin complet, să… Mai bine doar aștept! 😐

Ce mai meșterescpermutări de n luate câte k în încercarea de a face loc pe noptieră tuturor chestiilor mai nou trebuincioase – curat canon! Doar Cioran rămâne încă la locul lui! 🙂  

Ascult … Alicia Keys – Fallin’. Asta e – chiar îmi place! thumbs up

Unul dintre lucrurile mele preferate … să fiu Eu. Să nu fiu constrânsă de nimic. Să mă pot simți în apele mele. Să zâmbesc… 🙂

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … ar fi o cafea de onorat. Dar mai bine fără planuri, că tare mi-e că iar se duc toate pe apa sâmbetei… Răbdarea ar fi de preferat de data asta! no talking

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

Miros așa a curat Ghioceii… și parcă-și răsfiră petalele într-o sfioasă îmbrățișare de Primăvară… big hug

Ș(o)apte

Pornesc hotărâtă să pun capăt stării anapoda care mă prinsese în mreje cu ceva vreme în urmă. Rememorez întâmplările din Miercurea ce pe-aici s-a împământenit a fi Fără Cuvinte. Cea din viața reală mi-a fost Cu zâmbet de speranță. A fost suficient doar să aud de la celălalt capăt Am obținut acordul din ambele părți, acum am nevoie doar de confirmarea ta…  Apoi zilele ce au urmat au fost pastelate cu surprize plăcute. Chestii care merită împărtășite unui duhovnic drag…

Șapte pași – atât mă despart de-o-mbrățișare sinceră și caldă… de cuvinte doar insinuate de o curgere lină și constantă. Realizez că reproșurile sunt mascate doar de impresii gen rece ca gheața sau sărat precum marea… Sarea o pun eu uneori. Răceala e poate tot din vina mea, fiindcă mă simte când nu vreau să zăbovesc… Mă-ntreb de mă-nțelege?!

Fac pașii cu graba dependentului de viciu. Știu că e locul unde-mi pot lăsa gândurile în voie. Amalgamul de cuvinte care se rostogolesc fără teama de a fi stăvilite nu mai au răbdare. Se topesc într-un imperativ Mai repede! care mă face să zâmbesc! Șapte pași îi faci într-o clipă, ce-atâta grabă?

Mă simte… Mă știe poate cel mai bine… Mă-nvăluie cald și așteaptă… de fiecare dată cu aceeași răbdare ce contrastează cu năvala gândurilor ce-mi pornesc de la un Spui? abia șoptit.

Și-i spun …de miercuri știu că Bunul mă iubește! Ei, nu râde, știu ce spun doar! Miercuri, Joi, Vineri, Azi – astea-s dovezi clare! Păi cine crezi că m-a ajutat? 🙄 Nu chicoti! Am isprăvit toate-toate! Pot dovedi orice, dar n-are rost să-ți cer să vii să vezi – știu că nu poți… Mai bine nu spuneam…

Liniștea de dinaintea plecării seamănă picuri de tristețe ce preced doar alți șapte pași. Dar înainte de a-i face – fără grabă de data asta – ceva mă-ndeamnă să-i spun

O să revin, să știi… Te iubesc, Apă!big hug

Jurnalul unei femei simple – 10

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Jurnalul unei femei simple

Pentru astăzi 30.11.2013 ora 03:30

Afară … -i ger… Și-a cam intrat Iarna în drepturi, ce mai?! Și-i beznă de fiecare dată când scriu eu. Ei, aș putea arunca un alb filtrat de raze aurii și-aș putea desena și un cer azuriu, pe care să-l peticesc cu norișori lăptoși pe ici pe colo… dar se face să vă aburesc eu?! Neee, că mi-s Bursucel de treabă! angel

Mă gândesc … că unii nimeresc pe pagina asta prin te miri ce căi… de exemplu – la prima oră din ziulica asta cineva a căutat o contabilă nebună și-a ajuns aici, firește… Am râs, m-am încruntat (mai fac și asta din vreme în vreme), m-a bucurat sau am picat serios pe gânduri de fiecare dată când am dat nas în nas cu Termenii motorului de căutare. De cât timp poți dispune uneori ca să ajungi întâmplător pe o pagină scoasă la înaintare de Google? Și de câtă… răbdare poți dispune ca să scotocești în lumea asta virtuală după și dacă nu te caut eu e pentru că vreau să o faci tu? Ciudat Interesant Neobișnuit mod de a-mi testa răbdarea – la pagina 30 m-am declarat bătută cu acte în regulă – n-am dat de cuvințel scris de Bursucel, așa că mi-am zis cu părere de rău că omulețul ce mi-a intrat în curte cu formula aia magică e binecuvântat de Bunul cu muuuultă răbdare. Sau cu mult noroc, poate… Lui i-o fi ieșit din prima? 🙄

Din locurile de unde învățăm … ar trebui să înălțăm rugi de mulțumire! Nu de alta, dar în fiecare întâmplare prin care ne e dat să trecem există un tâlc pe care de cele mai multe ori îl ignorăm. Asta am văzut azi ieri – un om nerecunoscător pentru faptul că este în viață  și supărat foc pe mormanul de fiare vechi în care i s-a transformat frumusețe de Maserati. Pisici! Mulțumește Cerului, V., că încă ai apucat minutele alea în care mi-am ieșit din papucei și am zis ce-am zis. Că eu îi mulțumesc, zău! Uite de-aia cred că mi-ai uitat cartea acasă… Lasă, băiat prost, mi-o aduci data viitoare! 😉

Sunt recunoscătoare pentru … ceea ce am și pentru ceea ce sunt. Sunt lucruri pe care nu mi le-aș dori… sau care m-ar face poate prea comodă și prea plină de mine. Sunt recunoscătoare pentru scepticism și naivitate – le am pe amândouă în aceeași măsură. Sunt recunoscătoare pentru că am puterea să spun am greșit nu doar în gând. Și pentru că pot să zâmbesc când spun asta… 🙂

Din bucătărie whistlingnee, nu-i fluierat a pagubă! N-am gătit, dar am fost invitată la o cină târzie – cartofi la cuptor a la C. – de post, dar buuuuni de te lingi pe degete! Gătește fain vecinul nostru! Și mai e și deștept pe deasupra… Dacă-și păstrează obiceiul cred că va trebui să înlocuiesc secțiunea asta de jurnal… mă gândesc că ar merge mai repede am căpătat un kilogram în plus de la… Știu că șanse de îngrășare nu prea am, dar asta e ora viselor doar! 😳

Cu ce sunt îmbrăcată … nu prea conteză, zău! Important e că sunt îmbrăcată, da? 😛

Citesc … despre prea-trâmbițata rescriere, renumerotare a Codului Fiscal – cea mai cea abureală după Constituție. Abureală, da! Pentru că în ambele cauți drepturile strivite de obligații… cu lupa de le cauți, tot nu le găsești… 👿

Ceea ce aștept (sper) … Patul lui Procust, editura Junimea… anul nu-l știu, nu încă! Cartea asta e plimbată – în vară a văzut marea – avea șezlongul ei, pare-se… Apoi a vizitat Germania, Franța, s-a plimbat prin Amsterdam, a zburat spre State și se odihnește cumințică în Canada, zice-se. E norocoasă, asta-i clar! A scăpat nevătămată dintr-un accident, pe motiv de uitată acasă… Eu am răbdare pusă deoparte special pentru ea… 🙂

Ce mai meșteresc … unii, cică, rămân statornici când e vorba de  (p)referate… Așa zic unii și eu pot confirma asta cu mâna pe inimă! 😆

Ascult … Roar. Katy Perry. Ba am văzut și videoclipul, nah! Am remarcat că Licuricii din clipul cu pricina seamănă cu Fulgii de Nea, ăi de dănțuiau mai acum câteva seri… Sau invers… Nu-mi bat capul, că asta mă duce cu gândul la Cine-a fost primul – oul sau găina?! Chiar așa – știe careva răspunsul corect la întrebarea asta??? 😕

Unul dintre lucrurile mele preferate … să pun întrebări. De ce? e la el acasă… Și iar mă gândesc – îmi închipui că ăl de-a inventat Vreau să știu! seamănă măcar un picuț cu mine… măcar la înălțime… 😐

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … surprizăăăă! Buuun – mă bate gândul să mă tund și să-mi lăcuiesc unghiile cu verde. Dacă găsiți de cuviință că m-a bătut gândul prea tare, nu-i cu supărare – nu vă sfiiți s-o spuneți verde în față… 😉

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

He he, iar m-a prins dimineața, dar nu e bai. Toate au un rost doar… 🙂

La mulți ani, sărbătoriților, oriunde v-ați afla! big hug

Notă Explicativă

( … sau cum am rămas cu ochii în TV… 😯 )

N-am dat bir cu fugiții! Nuuuuu! Pe cuvânt! Am pățit-o, doar… chiar urât de tot! 😳

A fost cam așa… Când am ajuns la București, prima și prima dată am zis: Net am? Că eu fără net nu stau aici! Hotărât, nu conta nici mâncarea, nici cazarea, nici volumul de muncă! Drept e că oamenii au făcut tot posibilul să-mi îndeplinească pretențiile și să mă facă să mă simt în largul meu. Adică, până la urmă puteam să aduc și o lighioană în cameră, numai să nu cârcotesc că vreau să plec… Ba au mai încercat să mă scoată și-n oraș… la club. Dar cum au văzut că nu mă dau în vânt după așa răsfăț, m-au lăsat în plata mea. Nu m-a impresionat nici TV-ul din dotarea camerei pentru care se uitau cam șui la mine vecinii (semn de boierie, deh! :mrgreen:), nici patul ăl mare de pe mijloc – că era firesc să arate camera așa! Dar mi-am frecat mânuțele în semn de bucurie – aveam Net – era ok! Iar e drept că mai târziu am descoperit că e vai de mămăliga lui, dar eu sunt tolerantă deseori – recunosc, ăsta e cusurul meu! 😛

Ei, dar nimic nu durează o veșnicie, nu?! Așa că Miercuri, cum-necum (nu mai fac săpături acum gen De ce? Cine? Cum? 👿) am rămas fără net!  Asta e! mi-am zis Am cutezat, bre, să grăiesc în Miercurea fără Cuvinte… O scot eu la capăt, că nu-i sfârșit de lume! Și nu era, că nu mă puteam plânge decât de lipsa timpului…

Eh, toate bune și frumoase până sâmbătă, când mi-a plecat copilul din prea mult dor de Tulcea. Și pe la 16,00 s-a pogorât peste mine Prima Belea! Recunosc – am tras o fugă la birou cu gânduri de scăpare! Fără urmă de infatuare zic cu mâna pe inimă Îmi merge mintea, zău! Ce-mi trebuie? Net, bre, net, mai întrebi?! Cum rezolv? Abonament! Al meu de data asta! Oamenii ăștia de-și zic operatori pe la furnizorii de internet nu au habar cât de serios e Bursucelul, zău! M-au luat la întrebări ba de mutație, ba de adresă stabilă… Noduri în papură! 👿

Așa m-au enervat cu bețele în roate puse, de m-a apucat tusea aia ce-o am când mi-s stresată aiurea… 😦 Tusea asta mi-a mai pus o dată capac, de m-a trimis fără drept de veto la orizontală… A doua Belea a fost spatele – apăi așa-mi trebuie de staaau pe scaun toată ziulica! Alea 5 minute făcute ieri din birou până acasă au fost secole de pășit cu grijă, de parcă aveam în brațe ditamai stiva de cofraje de ouă! M-a privit lung Agentul de pază, mirat că răspund monosilabic și chinuit la urarea de Zi bună! A-ncercat – de data asta fără succes, nah! 😛 – Portarul să afle ce și cum mă obligă să fac pasul piticului… Portarul ăsta o să moară de curiozitate, cred… 😀

Acasă Liniște! Mult prea chinuitoare liniștea asta și prea devreme pentru somn… Spatele-mi spunea Nah, satură-te! Mai stai ore în șir pe scaun fără să te gândești la mine? Mă mai ții data viitoare în curent? Urâciosul… Nici o poziție nu-i era pe plac. Și nici nu l-a îmbunat ca data trecută Puterea Ursului. Am vrut să citesc – nu m-a lăsat. Pe scaun nu-i plăcea, la orizontală nici atât! Pisici! Am aprins TV-ul! Mdea… am făcut fix ce nu-mi place, dar am zis că nu pot sta doar eu cu mine pe muțește! Nu-i deloc ușor… 😳

Așa că ieri am fost informată cât pentru o viață întreagă :mrgreen: – ba despre frecușurile din Coaliție, ba despre cazul lui Berbeceanu, ba despre pui, șobolani, cutremur, evaziune fiscală, salmonella, DNA, FMI, numerologie, psihologie, vrăjitoare… Ce lume, Doamne! Și ce bine-mi era mie neinformată! 😛 Singura chestie care m-a prins am găsit-o pe Animal Planet. Exact, era vorba despre pisici! 😉

Într-un final am adormit cu TV-ul… Acum nu știu dacă lui îi datorez motivarea de la trezire, dar cert e că am mers frumușel la Vodafone azi, am așteptat… cât de răbdătoare am putut eu aștepta, mi-am modificat abonamentul și mi-am luat stick-ul de net. Măcar acolo nu m-a chinuit operatorul cu întrebări despre mutații suferite… Ba a avut răbdare să despicăm firul în 444 la capitolul Vreau un net mai bun de data asta de la voi, da?!

Dintr-o belea am scăpat deci mulțumită TV-ului. Așa că de azi îl las iar să hiberneze, să nu se epuizeze, mititelul! 😉

Spatele încă face pe nebunul, așa că îl ignor stând pe scaun și scriind… Ori la bal, ori la spital! Dar mai bine la bal, că medicii-s supărați și cred că nu-i de stat pe lângă dânșii acum… 😐

Important e că mi-a revenit zâmbetul, că doar nu mor caii când vor câinii – asta-i clar! 🙂

Cu gândul aiurea iar…

( … tentativă de înfometare a excel-urilor.. 😳 )

E rece… simt recele ăsta peste tot… așa că-n locul cerului plumbuit de nori pun culorile vestului care-mi cere răbdare. Iar peste aleile stropite cu lacrimi de cer arunc petale colorate de trandafiri ce-așteaptă răbdători să primească zâmbetele zgribuliților grăbiți de vântul toamnei. 😉

I-am pregătit zilei ce vine hăinuțe în culori de sărbătoare, furate din excel-uri semafor – mai nou devoratoare de timp… :mrgreen:

Să vă fie și vouă Vinerea zâmbet și culoare! 🙂

Carență

Azi mi-aș dori să nu-mi pese… Cam așa să-mi fie starea:

My Wish For Today

Dar nu merge… Știu – și nu de azi, de ieri – că-mi lipsește o doză de sictir. Conștientizez deseori, dar bunul simț (pe care mă încăpățânez să cred că totuși îl posed) mă oprește să fac ceva în direcția asta. Mă limitez doar la câte o mică revoltă câteodată, finalizată printr-un resemnat Asta e, nu e să fie!

De ceva zile bune nu-mi mai e drag locul ăsta. Prefer să plec în pribegie prin alte curți virtuale, numa-n bătătura mea să nu mai stau! E vacarm de fiecare dată când intru… videoclipurile pornesc de capul lor într-un ghiveci de sunete greu de ingerat, iar eu mă simt neputincioasă în fața obrăzniciei lor. Și fug, fug pentru că simt că locul mi-i ostil și nu mă mai vrea! Nici eu nu-l vreau așa – trebuia să fie ceva plăcut, de unde să poți pleca măcar cu un zâmbet în colțul gurii sau măcar cu o urmă de licărire în priviri. Și dacă eu dau bir cu fugiții de aici, vouă cum v-o fi? În ce măsură s-o fi secătuit răbdarea voastră?

Aseară am scotocit înlăuntru-mi după o cât de mică fărâmă de sictir. Aveam nevoie de ea ca de aer, să pot înfrunta hărmălaia de aici și să văd cum naiba să-i retez rădăcinile. Cu speranța că Pot să repar! Ete că n-a fost să fie! Ete că nu le știu chiar pe toate! Nu e plăcut să realizezi că ești doar contabil, nu Mafalda … – altminteri nu m-aș fi poticnit în fața unui amărât de cod, n-aș fi pierdut timpul bântuind pe forumuri în căutare de soluții, n-aș fi bătut în miez de noapte la o poartă – ignorând acel Acces Interzis – în căutare de ajutor, n-aș fi lăsat disperarea să mă cuprindă și nici n-aș fi contribuit la echilibrarea nivelului Mării Negre…

Nu, nu mă dau bătută – m-au cadorisit pare-se ursitoarele cu  încăpățânarea unui catâr – dar dacă nu găsesc nici o soluție de ieșire din dandanaua asta, în semn de pedeapsă pentru neputința-mi pun lacătul pe poartă și desființez hărmălaia!

Altruism

Omul, ființă inteligentă altminteri, a reușit de-a lungul timpului să distrugă ecosisteme. A făcut-o de cele mai multe ori conștient, demonstrând la superlativ cruzimea de care poate da dovadă. Când la modul peiorativ aud apelativul animalule adresat unui om, mă revolt. Pentru că eu consider că nu omul respectiv, ci animalul e jignit…

Dacă e să stăm strâmb și să judecăm drept, când vine vorba de maternitate, unitate, atașament, cumpătare sau altruism, omul – deși se consideră vârf de piramidă – are încă multe de învățat de la animale.

Pentru cine are răbdare, merită văzut… 🙂