Mi-e sufletul răsfirat fărâme prin nisip de prea multă vreme. Nu mă mai doare gândul ăsta. Vrem – nu vrem, aparținem fără doar și poate unui Loc – m-am resemnat cu asta. Doar dorul de întregire mă mai sâcâie uneori. Ca acum… Mai devreme mi-a trecut prin minte că aș putea face un drum la Constanța. Am motive serioase, am timp la dispoziție, n-ar fi un drum bătut în dorul lelii. M-aș întâlni cu fiică-mea, aș revedea locuri dragi, poate am merge împreună la plajă… 
A fost suficient să gândesc asta și iar s-a pornit Ploaia în perdea cu ropote, să nu care cumva să-mi treacă aversa neobservată… Apoi m-a plouat cu melancolie… Mi s-a făcut dor de diminețile de vară în care Bună dimineața! mi-era dată de semnalul sonor inconfundabil al RadioVacanței … dimineți în care îmi dădeam silința să evadez cât mai repede de-acasă, să-mi prind Locul liber pe plaja de lângă Hotel Parc. Pe-atunci era privit cu alți ochi Litoralul Românesc… 
Acum sunt doar amintiri și celebrele turiste suedeze, și Locul meu, și nisipul din filele caietelor, și bronzul care-mi dădea de gol escapadele dimineților de vară… Da-s amintiri dragi, pe care probabil le voi depăna nepoților care niciodată nu vor ști că Plaja de la Hotel Parc n-are pereche pe potrivă niciunde. Nici măcar în Florida… Alung Melancolia cu și-i promit că îi voi găsi tovarăși de joacă în Caraibe cu prima ocazie. Uite, în Martinica, de exemplu… 
Nah, c-am visat iar cu ochii deschiși, fi-mi-ar fusul orar de râs! De ceva zile bune realizez că am o problemă majoră cu Moș Ene de România. Din obișnuință mi-am făcut o cafea – mă voi bucura doar de învăluire în aburii ei, c-altminteri iar fuge Moșul ăsta urâcios de mine. Parcă vezi că mă pune să număr peștișorii de pe fundul Mării Caraibilor. 
În fine… vă las cafeaua aburindă pe măsuță. Cu tot dragul și gând de zi cu soare ca un zâmbet! 
Bursucel's Blog 