Arhive etichetă: plajă

Fie…

Mi-e sufletul răsfirat fărâme prin nisip de prea multă vreme. Nu mă mai doare gândul ăsta. Vrem – nu vrem, aparținem fără doar și poate unui Loc – m-am resemnat cu asta. Doar dorul de întregire mă mai sâcâie uneori. Ca acum… Mai devreme mi-a trecut prin minte că aș putea face un drum la Constanța. Am motive serioase, am timp la dispoziție, n-ar fi un drum bătut în dorul lelii. M-aș întâlni cu fiică-mea, aș revedea locuri dragi, poate am merge împreună la plajă… daydreaming

A fost suficient să gândesc asta și iar s-a pornit Ploaia în perdea cu ropote, să nu care cumva să-mi treacă aversa neobservată… Apoi m-a plouat cu melancolie… Mi s-a făcut dor de diminețile de vară în care Bună dimineața! mi-era dată de semnalul sonor inconfundabil al RadioVacanței … dimineți în care îmi dădeam silința să evadez cât mai repede de-acasă, să-mi prind Locul liber pe plaja de lângă Hotel Parc. Pe-atunci era privit cu alți ochi Litoralul Românesc… thumbs up

Acum sunt doar amintiri și celebrele turiste suedeze, și Locul meu, și nisipul din filele caietelor, și bronzul care-mi dădea de gol escapadele dimineților de vară… Da-s amintiri dragi, pe care probabil le voi depăna nepoților care niciodată nu vor ști că Plaja de la Hotel Parc n-are pereche pe potrivă niciunde. Nici măcar în Florida… Alung Melancolia cu  și-i promit că îi voi găsi tovarăși de joacă în Caraibe cu prima ocazie. Uite, în Martinica, de exemplu… idea

fonds_marins_de_martiniqueSursa foto

Nah, c-am visat iar cu ochii deschiși, fi-mi-ar fusul orar de râs!  De ceva zile bune realizez că am o problemă majoră cu Moș Ene de România. Din obișnuință mi-am făcut o cafea – mă voi bucura doar de învăluire în aburii ei, c-altminteri iar fuge Moșul ăsta urâcios de mine. Parcă vezi că mă pune să număr peștișorii de pe fundul Mării Caraibilor. d'oh

În fine… vă las cafeaua aburindă pe măsuță. Cu tot dragul și gând de zi cu soare ca un zâmbet! coffee happy

Stropi de … Soare

Da, iar plouă! Plimbarea din care tocmai m-am întors mi-a ieșit pe nas, zău! Zâna Ploii și-a râs de mine – pantofii sport mi i-a transformat în mici bărcuțe pline ochi cu apă, iar blugii într-un… burete. Pic lângă pic de ploaie au adunat! De păr nu mai vorbesc… 😳

Bine măcar că am adoptat o ținută sport! Portarului cel curios, zor nevoie să știe el ce, cum și de unde vin, i-am răspuns în treacăt, cu un mic strop de ironie amară în ton De la piscină, mi-era poftă de-o bălăceală! 😀

Eheee… bălăceală… plajă… 💡 Știu eu un loc nuuumai bun! Chiar de bate vântul, chiar de-i rece apa, e un loc în Naples – acolo în Florida – unde-ți fug toate supărările. Le-o lua vântul sau briza oceanului, nu știu sigur care din ele – important e că dispar așa Pufff!

Și ca să nu-mi aud vorbe cum că-s secretoasă, ba și mai și – egoistă, uite Locul, inclusiv itinerariul! 😉

Această prezentare necesită JavaScript.

De ăst loc am aflat azi la întoarcerea acasă de la un Spiriduș ce-a făcut un tur numai cât să-mi arate calea și să arunce cu stopi de soare peste mine. Ce ți-e și cu spiridușii ăștia?! Fac ce fac și culeg zâmbete! 🙂

La Trinite-sur-mer

Recunosc, îmi place să hoinăresc mai nou! Înainte abia-abia mă urneai din fața biroului, de lângă dosare. Acum am cam prins gustul plimbării și deh, în compensație, merg în vizită măcar virtual… un fel de ignore aplicat din vreme în vreme situațiilor și rapoartelor. Semn de înțelepciune?!? Aș vrea eu… 😀

Azi m-am relaxat preț de câteva minute într-un parc superb… Suficient într-atât încât să-mi amintească de un altul, pe care luni la rând l-am bătut la picior. Uneori cu o carte în rucsac, alteori cu aparatul foto luat fix înainte de a ieși din casă…

Daaa, am și poze chiar! mi-am zis și am hotărât că le pot scoate la iveală…

Când vine vorba de fișierele legate de muncă, pot spune cu mâna pe inimă că știu să le găsesc instant, fără să bâjbâi. Partea aiurea – jenantă chiar – e că la capitolul Poze nu mai e așa de simplu… Am orbecăit printre Poze, Poze de sortat, Sortează, Ultime… Am obosit căutând, m-am enervat, m-am bodogănit… Trec pe To Do List curățenie generală la capitolul imaginiMea culpa!

În schimb, am găsit altceva! Câteva poze rătăcite, făcute pe fugă – mi-amintesc foarte bine graba de atunci, venea ploaia! Pe drumul de întoarcere de la Carnac spre Saint Cloud ne oprisem să vedem plaja de la… uite că nu-mi mai aminteam numele, așa că am pornit din nou în drumeție pe net…

Mulțumesc iar, Google! … de la Trinite-sur-mer… 🙂