Cam de-o săptămână, prinsă-n vârtejul grijilor încolăcite în juru-mi precum rochița rândunicii, mă tot războiam cu fusul orar care-o luase razna cu același elan care-mi caracterizează – uneori, de acord… – preumblarea pe câmpii bătuți – deseori, firește… – cu eleganță. Zic nimeni nu-i perfect și trec mai departe… că am o altă dandana la ordinea de zi. 
Ca orișice persoană cu naturelu’ teribil de simțitor zic din capul locului că-mi plac florile. Ăsta e și unul din motivele pentru care la un moment dat, izbită de hărniceală cu viteza meteoritului, m-am apucat de grădinăreală. Mai vechii casei știu că deja mi-am dat licența în Combaterea culturii pirului. Cu mânuța și lopățica… Ei, de-atunci seară se seară ies pe ușa din dos și-mi ud florile ca un grădinar conștiincios. Știu, o să dați unii ochii roată și-o să-mi ziceți de roșii, de castraveți… dar eu am experiența tatălui meu care face acte de caritate pentru vecini – și-mi spun că îi îndeajuns un bun samaritean pe familie la capitolul ăsta. Cineva trebuie să bucure nu numai burta vecinului, ci și ochiul. Deci am ales să le-ndestulez vaza… Asta afară. 
În casă, de o parte a ferestrei tronează pe pervaz Purcica și tot neamul ei rămas neîmprăștiat prin lume. Plus Busuiocul. De cealaltă parte îmi zâmbăresc zi de zi Levănțica, două Gerbere și Menta. Pardon, Urzica! Da, da… că până mai ieri eu așa știam că am plantat. Mentă scria pe plic. Și-așteptam cu nerăbdare să-mi răsară, cu gând la Limonada de Mentă pe care urma să o fac. 
Paranteză. Chestia cu Menta am mai pățit-o. Și-or mai fi pățit-o și alții. Așteptările astea… de-aia-i bine să nu le ai, zău! N-ai așteptări – n-ai dezamăgiri… Te umfli ca un balon și când dai nas în nas cu Rezultatul sfârșești într-un zgomotos Fââââs... 
Închid paranteza și revin. Acum o săptămână aveam un singur fir de mentă. Unul singur din ditamai plicul. Pisici! Păi cum să fac eu limonadă?! Așa că mi-am zis că e cazul să înmulțesc recolta. Am tăiat firul de deasupra primului nod. Am ciopârțit apoi lujerul rămas în același mod, am făcut gropi în glastră, le-am plantat și apoi tot ce mi-a rămas de făcut era să aștept… S-o prinde au ba? Ăsta-mi era gândul în timp ce nu mă dumiream de ce naiba m-o ustura degetul ce-atinsese în treacăt o frunză mai mare de-a mentei. 
Uite că s-a prins. Chiar frumos! De la Mentă și Limonadă mi-am luat la revedere cu aceeași ochi rotunjiți de mirare ca atunci când la ora de fitness a trebuit să vin cu erata și să spun că vânătăile nu mi le desenase bărbatul cu o sfântă și binemeritată bătaie, ci mi le căpătasem de la colțurile biroului. Păcat, nu? Mi s-a topit atunci instant aura de vedetă… Așa mi-a zburat și încântarea de cum am ronțăit frunza întinsă de Expertul care mi-a zis asta-i urzică… de-aici poți strânge o mână numai bună pentru o ciorbă! 
Eu din start vă zic – nu-mi place ciorba de urzici, așa că mi-s cam… urzicată. Ca să-mi treacă am decis să-mi cumpăr mentă în ghiveci. Că nu las eu vara să-mi treacă fără Limonadă de Mentă. Cu urzicile nu-ș ce să fac încă… Să mă spăl pe cap cu ele?! Mă mai gândesc… 
În fine… m-am mai răcorit acum. Pe fanii urzicilor o să îi rog să se abțină din a mă dojeni. Dacă le e dragă Urzica, le-o fac plocon cu drag și cu tot cu glastră, c-o să am nevoie de loc pe pervaz pentru cea cu Mentă.
În rest, vă doresc o duminică plină de surprize frumoase. O zi caldă, în care să culegeți exact ceea ce semănați. V-aș sfătui s-alegeți Zâmbetul, că ăsta-i spornic și rapid în creștere. 
Bursucel's Blog 