Cafea cu sare de lămâie

După o săptămână plină-plină de tot felul de chestii, care mai de care mai urgență, după soluții găsite pe moment, mi-am zis că e vremea să mă întorc cumva și aici…

Vodafone nu se dezminte nici acum, cred că se pregătește pentru vreo competiție cu melcii… Gândesc eu că întrecerea asta trebuie să fie tocmai pe dos de cum e în viață – probabil deviza îi e mai nou cu cât mai încet, cu atât mai bine! 😀

Am ratat o lansare de carte, am dar skip unei cafele cu sare de lămâie… una caldă – alta rece…

Dar peste toate astea, mi-a fost dor să scriu aici… Și am scris în schimb situații kilometrice de consumuri și amortizări stupide. N-o să înțeleg niciodată de ce închiderile lunare în sectorul în care lucrez mai nou e musai să fie făcute până pe 5 ale lunii. E o altă tâmpenie născocită de un cineva care se vede treaba că nu prea a lucrat efectiv în domeniu. Stupizenie care generează erori de care am văzut că toți se plâng doar pe la colțuri, dar niciunul nu încearcă măcar să tragă un semnal de alarmă… Mdea, lasă că îi greu de bătut sistemul, nu?!

Mi-ar fi plăcut să vă scriu așa… A venit primăvara și aici e teribil de frumos! De la fereastra mea văd copacii gata-gata să înfrunzească, iar seara… ei, seara sunt câteva păsări care se întrec în concert…

E drept, a venit primăvara! Și da – din când în când am parte de un concert superb, care îmi amintește de un loc de acasă… Dar copacii… asta nu se mai potrivește! În fiecare dimineață văd de la fereastră cum a mai răsărit un sac cu gunoi, aruncat de vecinii de la etaj… Dacă aruncătorul(aruncătoarea) e mai neîndemânatic(ă), sacul devine ornament pentru pomul ghinionist. Cu ce-o fi greșit bietul copac să rămână la cheremul nesimțiților? 😦

Chestia asta mă face să mă revolt… mă întreb dacă interniștii ăștia – care altminteri sunt oameni tineri și aparent frumoși – chiar nu au idee despre bun-simț și ordine. Dacă au cât de cât idee despre ce înseamnă bine și rău… Ciudat e că acest colegiu care-i găzduiește modelează viitorii formatori de opinie, le dezvoltă simțul esteticului… Sau poate mă înșel eu și iar vin cu pretenții ciudate?! De-i așa, puneți-o iar pe seama zodiei – analiza și critica merg de-o parte și de alta a Fecioarei…

Mi-am vărsat oful! 🙂

Nature always wears the colors of the spirit... Ralph Waldo Emerson

Aparențe

Aparent m-am trezit cu mult mai de dimineață decât de obicei. Odihnită de data asta. Și hotărâtă să fac o schimbare în cinstea pietroiului de pe suflet pe care l-am făcut praf cu o seară înainte, după îndelungi ezitări. După o săptămână de gânduri așezate strat peste strat, tasate până la pietrificare – temeri legate de impunerea unei decizii vitale, dar contrare voinței. Sincer, mă sperie mai mult prezumtiva tortură din partea conștiinței decât orice maltratare fizică. Nu-i leac pentru așa ceva…

Aparent nu am nici o legătură cu make-up-ul de multă vreme. Lucrez de ceva timp la a-mi păstra obiceiul utilizării cremei hidratante și a cremei de ochi. Deh, ar fi cazul să dau Cezarului ce-i al Cezarului! Dar azi am avut timp berechet – deșteptătorul mi-a dat de veste că e vremea să plec la duș după ce deja rezolvasem ritualul ăsta con brio. Așa că mi-am luat anticearcănul, gloss-ul și creionul alb și m-am jucat – au dispărut ca prin minune urmele nopților cu somn venit cu greu. Aparent, firește! I-am mulțumit în gând celui care a inventat anticearcănul exact așa cum făceam acum 7 ani.  Mi-am promis că voi repeta obiceiul picturii matinale, regretând că nu am finisat opera cu un rimel. Clar, nu eram eu dimineață! 😀

Aparențele astea nu trec neobservate… și m-am felicitat din nou pentru decizie. În fond, puțin make-up nu strică! E drept că nici nu mă ajută să par mai în vârstă – mi-ar trebui tone de pudră ca să scap de silueta școlărească. În consecință, un domn binevoitor mi-a tăiat elanul care-mi purta pașii spre arhivă cu un Domnișoară, accesul spre culoarul acesta e permis doar angajaților școlii. Biblioteca e pe celălat culoar, pe partea dreaptă!. A trebuit să îi arăt cheile de la arhivă. Și să ascult amuzant-încurcatul Să mă scuzați, m-au indus în eroare blugii, ținuta… aparent păreați o elevă în căutarea bibliotecii… Trebuie să îmi cumpăr fustă! 😀

…

Aparent aș avea unde să locuiesc în București, dar… Sunt comodă, recunosc! Mă încântă ideea celor 5 minute distanță de birou… Acum prioritate e mutarea în noua cameră – am pierdut ceva vreme așteptând eliberarea și micile reparații inerente. În aparență era mai avantajos să aștept până luni ajutorul femeii de serviciu. Practic, prefer să fac eu asta decât să strâmb din nas la vederea celei mai mici pete de var scăpată de sub lupă. Fecioară, deh! Așa se face că după terminarea programului și a discuției prelungite cu un prieten – cât pentru o săptămână, vorba lui – m-am înarmat cu cele necesare și am pornit la vânătoare de pete de var. Cred că a fost molipsitor – s-au mai găsit câțiva pe palier hărnicuți. Am zâmbit involuntar. Suficient cât să aud un Ar trebui să zâmbiți mai des!.

Aparent, zâmbetul a apărut ca la îndemn… realitatea e că mi-am amintit de o foaie, plecată peste ocean în Florida cea însorită. O scrisesem aparent în joacă, dar menirea ei era să lumineze o față.

Până la urmă, sfidând aparențele, zâmbetul e reflexia fericirii… 🙂

În oglindă

Ziceam eu odată că Nu mi-s perfectă… Critică și (mai ales) autocritică, poate prea meticuloasă, poate prea obsedată de ordine… De vină e zodia, pe cuvânt! 😀

Și ca orice om imperfect am un viciu – țigarea. Știu – urâtă treabă! Zilele astea am auzit de nu știu câte ori  acel Fumezi cam mult!… am recunoscut că e adevărat și… mi-am aprins o țigare!

Halal…  rușine să-mi fie!

Așa că mai devreme am hotărât să fac ceva…

Și în ordine am început cu 2 mere, apoi o grefă roșie și o bomboană de mentă – ceva într-atât de mentolată de am zis că s-a mutat iarna la mine în gât… Urmare firească – ceaiul de fructe de pădure – fără zahăr (acru-acru)! Apoi iar măr, iar bomboană, iar ceai… Terminat și cutia cu boabe de porumb, dat gata și grefa… Hai că mai merge o bomboană și un ceai!

O să mă feliciți pentru toate astea, desigur, doar că nu știu cum să-ți spun… după ce termin de postat rândurile astea, îmi aprind o țigare!

P.S. Promit să le răresc… 😉

Eu ?!?