Mânată de rugămintea fiică-mii, anul trecut am fugit de-acasă, așa că Anul Nou m-a prins la înălțime, cu avantajul apropierii de nori cu nouă etaje…
Mai devreme, la ceas de relaxare în cada mare cât pentru o balenă, gândeam la dezavantaj. Uite, am nostalgia pierderii unui obicei – bucurie a copiilor. Am dor de mânuțe care țin strâns de capătul unei sorcove decorate în culori de curcubeu. Dor de glasuri cristaline care pocesc pline de voioșie Sorcova. Am tot așteptat să-mi bată la ușă colindătorii. În van. În lumea asta cu pretenții de… civilizată, în care accesul în clădiri se face pe baza cartelei, nu mai au liberă trecere piticeii ca în vremurile de demult…
Nu știu cu siguranță ce va aduce cu sine 2015. Îl văd ca pe un drum care cotește spre un nu-știu-unde pe care un neinițiat abia de-l poate intui. Știu doar că îl doresc drum curat. Drum pe care să poți păși în voie, bucurându-te de tot ceea ce te înconjoară. Drum pe care zâmbetul să se simtă la el acasă…
În prag de an nou îmi doresc să vă fie 2015 bun și curat, să vă păstreze sufletul cald și tânăr. Și să vă fie împlinire! Cu drag
Plecată în expediție prin vastele-mi apartamente cu gând să-mi spăl cana de cafea, m-am surprins mai devreme privind Oglinda. Apoi Etajera. Pe ea, la loc de cinste zac Anticearcănul, Crema de ochi și Crema de față. Așezate strategic, poate-poate m-oi milostivi de ele să le mai și folosesc! Ba am mai pus alături și o vază mică, găzduind azi un fir de Gerberă Portocalie. Adică – dau cu ochii de Floare ➡ mi-amintesc că dacă nu mă îngrijesc o să…
În fine, cert e că nu-mi amintesc dacă săptămâna trecută am folosit cremele sau anticearcănul – am pus mâna pe ele doar când am șters praful… Dar privindu-le mi-am zis că probabilitatea ca un Bursucel să se poată transforma într-o Divă tinde să o egaleze pe aceea în care Doina n-ar da cu stângul în dreptul când vine vorba de Geometrie în totalitatea ei… Există excepții, firește și de o parte, și de alta, dar să nu uităm care este rolul Excepției!
Acum nu știu dacă portocaliul Gerberei e de vină… cert e că preț de o clipă mi-a trecut prin minte ca o nălucă o fețișoară gălbioară, purtând parcă pecetea icterului și m-a bușit râsul, amintindu-mi de-o temerară încercare din care am ieșit cu fața curată numai după ce am șmotruit la ea preț de vreo juma’ de oră!
Nu mai stau să răscolesc în arhivă după data evenimentului – undeva prin iunie sau pe la sfârșitul lui mai m-a lovit brusc dragul de mine. Așa că în ziua aceea am dat sfoară în țară pe messenger unei prietene că-mi pun mască! Și nu de oricare, ci din aceea cu turmeric! Că știam eu de mai multă vreme cât de făinuță este! Între noi fie vorba, la masca asta visam încă din Franța, doar că acolo niciodată n-am găsit momentul potrivit pentru ea. Asta se traduce prin să fiu singură în casă, fără perspectiva unei iminente sosiri a publicului spectator. Oi avea eu cusururi, dar nu mă lasă sufletul să provoc traume doar de amorul artei frumuseții!
Din start vă spun că n-o să găsiți masca mea pe net. Că deh, eu tre’ să-mi personalizez rețetele… Așa că am luat jumătate de banană pe care am amestecat-o cu jumătate de avocado. am pus o linguriță rasă de turmeric, am mixat cu spirit de răspundere, am pregătit terenul și l-am uns cu masca-minune! Apoi mi-am admirat în oglindă Opera preț de câteva minute… Timp în care m-am bucurat că nu m-am învrednicit să socializez prea tare cu vecinii de prin preajmă… Asta-mi dă avantajul… N-am reușit să mai gândesc la avantajul singurătății într-atât de trebuitoare în astfel de momente din cauza telefonului. Era exact ceea ce-mi lipsea – surpriza unui musafir sosit pe nepusă masă, oprit regulamentar la intrare și sfătuit de Portar să sune, dom’le, că doar așa procedează oamenii bine-crescuți!
Ce ceai de mușețel?!? În câteva secunde s-a dus pe apa sâmbetei chiuvetei frumusețe de mască… Care a lăsat în urmă-i minunăție de galben bine ancorat în ten! Nah, Fată, ai o față numai bună de primit musafirii!
Apoi… m-am transformat în gazdă bucuroasă de vizita musafirului care – după ce a primit asigurările că Mi-i ficatul bine, pe cuvânt! Și nici probleme cu vezica biliară n-am! M-a lovit doar boala înfrumusețării, da-mi trece, zău! – a asistat la vindecarea miraculoasă a icterului care mă arunca detașat în rasa galbenă. N-a văzut fețișoara mea atâta apă de albăstrele în toată istoria ei de la bebeluș încoace…
Deocamdată nu mai dau semne de bolânzeală… Mă rezum la obiceiul de a folosi turmeric doar pe post de condiment. Merge și la supe, merge și la orez, pește sau pui. Asta nu înseamnă totuși că m-am lecuit de tot. Mă bate gândul ca data viitoare (nu mi-i prea clar dacă va fi anul ăsta sau următorul, eventual) să adaug în mască și suc de lămâie. Și – hotărât! – atunci închid telefonul, încui ușa și trag draperiile. Simple măsuri anti-musafiri… Ori îmi iese, ori mă mut în China ! Sincer, mizez pe prima variantă…
Până atunci, arunc o pată de galben-vesel și-o mână de verde-antidot numai bune să contureze urarea de Să vă fieMarți cu 3 ceasuri (nu zic de care) lipsă!
Când mai la-ndemână mi-s cifrele și-mi vine să amestec literele în cuvinte de nerostit, din acelea de te fac să roșești numai la gândul că le-ai conturat, îmi zic că-i mai cuminte să-mi domolesc Impulsurile. Așa se iscă Momentul în care-mi agăț privirea în verde și visez cu ochii deschiși preț de minute bune la Reproducerea în fața căreia Amatorii rămân într-o aparentă nemișcare. Gândul că Originalul mi-e cunoscut îmi smulge un zâmbet… Verdele n-are cum să fie detronat – ăsta da Avantaj!
Afară … ei, da! E-o beznă de-ți bagi cu succes deștele în ochi! Asta dacă nu optezi să le bagi omenește adânc în buzunare, să grăbești pasul și s-ajungi acasă la căldurică, că-i și rece pe deasupra! În lipsa ălor trei surse de încredere – deși îmi zic că tare bine mi-ar fi prins să mă creadă lumea pe cuvânt 🙄 – am deschis fereastra să mă documentez temeinic, că nu se face să scriu în dorul lelii, să mă fac de poveste prin lume! 😳
Mă gândesc… că nu i-am mai văzut pe băieții soră-mii de peste un an… Săptămâna asta a fost mare pentru ei – cel mic și-a aniversat ziua de naștere pe 10, cel mare și-o va serba azi. Mă gândesc eu serios că mi-e dor de-o petrecere cu zăpăciții ăștia. Sau măcar de-o joacă pe covor ca-n vremurile bune. Cine m-o fi pus să vin la București?! 👿
Din locurile de undeînvățăm… să zic de filme? 😕 să nu zic?! Scriu până nu mă răzgândesc – ieri mi-am băgat năsucul cel curios în Jurnalul lui Dan. Tărășenia cu filmele de la el mi se trage, nah! Adică de la pozele lui cu fete de-i fac cu ochiul – mereu două, altminteri cum? 😛 N-am putut să aleg acolo între Lisbon și van Pelt, fiindcă eu aș fi răspuns pe loc Jane! Dragul ăsta de Simon Baker l-am căpătat după ce l-am văzut pentru prima dată în Sex and death 101. Din filmul ăsta am învățat eu că nu e bine deloc să știi ce te așteaptă! Daaa… e capcană avantajul ăsta! 😉
Sunt recunoscătoare pentru… bărbatul din viața mea care mă pune de-o săptămână să-i gătesc câte ceva seară de seară! Aaaa, nu e de dat cu presupusul și nici nu e cazul să mă compătimiți c-aș fi intrat la stăpân! 😆 Asta e titulatura pe care și-a atribuit-o artistul de Mihăiță, băiatul fostei mele colege de birou. Cel cu desenele pe care le-am expus prin fiecare cameră în care mi-am mutat bagajele anul ăsta de-a trecut… Desenele sunt și acum la locul lor, iar el e mândru de asta! Și e la fel de mândru în fiecare seară când punem țara la cale și stabilim ce gătim mâine?! Mi-e drag piticul ăsta… 🙂
Din bucătărie… astă seară i-au invadat miresme de clătite pe vecini. Buneeee! Cu gem de prune… o minunăție! E drept, am cârcotit că o să îmbătrânesc lângă tigaia aia, de-i înmuiasem inima lui Mihăiță – care căsca și el de zor – și mi-a propus să isprăvim operațiunea înainte de vreme. Din asta am tras eu concluzia că băieții pot fi înțelegători când vor ei, dar mai ales când le dă târcoale Moș Ene! 🙄
Cu ce sunt îmbrăcată … nu pot să spun, că mă va obliga apoi WordPress să-mi trec blogul la privat… dar sunt îmbrăcată, pe cuvânt! 🙂
Citesc … varianta finală a unei „cărtișici” frumoase care așteaptå reeditarea. Mi-s hotărâtă să o și termin, în pofida faptului că autorul m-a cam luat din balon și mi-a zis de la obraz că nu crede că voi isprăvi de citit la vreme. Ha, la pariu că m-a necăjit înadins!
Ceea ce aștept (sper) … soare, mare, nisip, concediu… reconcilierea cu Moș Ene și cu Moș Crăciun, plus înțelegere de la Moș Nicolae… 😳
Ce mai meșteresc … referate… trebuia să scriu cuvântul cu majuscule, că sunt adevărate opere de artă lăsate în dar onorabililorcititori de la ANAF. Va fi imposibil – zic eu, ca un Bursucel pre(a)văzător ce mă aflu – să nu fie remarcată eleganța stilului în care au fost pritocite! Apăi să le citească – mie mi s-a acrit de meșterit, măcar atâta bucurie să am! 😛
Ascult … Yanni 🙂 Yanni 🙂 … Yanni 🙂
Unul dintre lucrurile mele preferate … să văd un copil zâmbindu-mi. Săptămâna asta am fost răsfățată chiar! 😉
Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii… n-am… cred că e singurul mod în care aș putea să mă liniștesc un picuț. Cred… Sper din tot sufletul… Așa o să pot testa un progrămel, o să vedeți voi ce minunăție e… 🙂
Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:
Ei, da… sunt mai multe imagini – fărâme de zâmbet sub cer de noiembrie. Pentru fiecare câte una… 🙂
Sunt în trend iar excel-urile colorate al naibii de puternic. Cât mai bogate și mai ample, cu tăieturi asimetrice și inserții multicolore.
Dezavantaj – utilizarea excesivă poate induce dependența de comprese reci! Incolore!
Avantaj – dacă reușești să nu te … împiedici în ele, poți primi ca bonus verdele, pentru completarea curcubeului. Gratis, de la Smiley & Alex Velea feat. Don Baxter! 😉
Nu-mi plac certurile. Nici ideea de a fi în veșnică contradicție cu cineva… De aceea fiecare împăcare îmi aduce un strop de bucurie.
Sunt prea naivă. Pentru că-mi doresc o lume frumoasă, mă încăpățânez să cred că oamenii pot fi și buni. Dar în marea majoritate sunt orgolioși, temători să nu piardă avantaje căpătate numai ei știu cum, egoiști… Știu, am mai auzit – de fapt ăștia sunt oamenii normali.
Nu întotdeauna intențiile coincid. Nu când aștepți răsplată pentru un gest firesc… Până la urmă prietenia, amiciția nu le văd ca pe monede de schimb. Iar o împăcare ar trebui să vină din inimă, nu din colțurile obscure ale unei minți bolnave. Nu să fie multiplu de 3 – un fel de persiflare a minunii. Și să aștepți apoi plata gestului tău așa-zis mărinimos. Asta mă obosește.
Eu știu că dacă un lucru trebuie să se întâmple, el vine de la sine. Nu sub forma unui șantaj ieftin.
Locul cu micile bucurii din viata mea. Am deschis ferestrele, am aruncat cheile sertarelor si va astept sa cotrobaiti in liniste prin cotloanele cu bucurii.
Nah, Fată, ai o față numai bună de primit musafirii! 
numai bune să contureze urarea de Să vă fie Marți cu 3 ceasuri (nu zic de care) lipsă! 
Bursucel's Blog 